Iga Swiatek (25 de ani, 3 WTA), campioana en-titre de la Wimbledon, a fost eliminată în turul al treilea, după o înfrângere în două seturi în fața Alexandrei Eala (21 de ani, 32 WTA): 6-7 (9), 2-6.
La puțin peste o oră după eliminarea de la Wimbledon a Elenei Rybakina, numărul 2 mondial și câștigătoarea Australian Open 2026, Iga Swiatek, numărul 3 mondial și campioana de la Londra din 2025, a fost învinsă în turul al treilea.
Iga Swiatek, campioana en-titre de la Wimbledon, eliminată în două seturi de Alexandra Eala
Autoarea surprizei a fost tânăra Alexandra Eala, jucătoarea filipineză care s-a format la academia de tenis a lui Rafael Nadal. Sportiva de 21 de ani a jucat excelent și a profitat de forma modestă din ultima perioadă a lui Swiatek.
Totuși, primul set a fost foarte echilibrat, având nevoie de prelungiri inclusiv în tiebreak. În cele din urmă, după o oră și 25 de minute, Eala s-a impus cu 7-6 (9). A urmat o secvență mai dezechilibrată, controlată de numărul 32 mondial.
La 5-2, cele două adversare au oferit un game extrem de spectaculos. Eala a avut 3 mingi de meci, în timp ce Swiatek nu a profitat de cele 4 mingi de break pe care le-a avut. Drept urmare, după două ore și 15 minute, filipineza a câștigat cu 7-6 (9), 6-2.
Alexandra Eala s-a calificat în optimile de finală ale Wimbledon, acolo unde o va întâlni pe Jasmine Paolini (30 de ani, 17 WTA). Italianca a defilat în turul al treilea, învingând-o cu 6-1, 6-2 pe grecoaica Maria Sakkari (30 de ani, 43 WTA).
În acest an, Swiatek a fost eliminată în „sferturi” la Australian Open, în „optimi” la Roland Garros și în turul 3 la Wimbledon. La celălalt turneu pe iarbă pe care l-a disputat în 2026, adică la Bad Homburg, poloneza a fost învinsă în optimile de finală.
Alexandra Eala s-a calificat în „optimi” la Wimbledon/Foto: Getty ImagesAlexandra Eala a devenit prima jucătoare de tenis din Filipine care ajunge în săptămâna a doua a unui turneu de Grand Slam.
{{text}}