Maroc s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026, după victoria categorică obținută în fața Canadei, scor 3-0.
Eroul partidei a fost Azzedine Ounahi, autorul a două dintre cele trei goluri ale reprezentativei africane. La finalul meciului, mijlocașul marocan a declarat că succesul a fost pe deplin meritat, însă a recunoscut că adversarii au pus serioase probleme.
Azzedine Ounahi evoluează ca mijlocaș central pentru clubul spaniol Girona.
Azzedine Ounahi, după Canada - Maroc 0-3: „Ne-au creat probleme”
Internaționalul marocan a vorbit despre dificultatea confruntării și a subliniat că scorul final nu reflectă pe deplin desfășurarea jocului.
„Suntem cu toții mândri. Meciul a fost dificil. Am văzut că adversarul ne-a creat probleme. Voia să rămână în turneu.”
Fotbalistul a explicat că diferența s-a făcut după pauză, când Marocul a ridicat nivelul jocului.
„În a doua repriză am dat tot ce am avut mai bun. Am luat deciziile importante și corecte, iar fiecare s-a dăruit complet”, a adăugat acesta.
Ounahi le-a mulțumit și fanilor, care au fost din nou în număr mare la stadion și au susținut echipa pe tot parcursul partidei.
„Știm că întreaga națiune este alături de noi. Știm unde mergem și ce trebuie să facem”, a încheiat mijlocașul.
Maroc așteaptă adversara din sferturi
După calificarea în sferturile de finală, Maroc va întâlni învingătoarea duelului dintre Paraguay și Franța, programat în această noapte. Dacă francezii își vor respecta statutul de favoriți, sfertul de finală va reprezenta reeditarea semifinalei Campionatului Mondial din 2022, câștigată atunci de Franța cu 2-0.
Până acum, reprezentativa pregătită de Mohamed Ouahbi a avut un parcurs solid la turneul final. Marocanii au încheiat faza grupelor pe locul secund, după un egal cu Brazilia (1-1) și o victorie cu Haiti (4-2), apoi au eliminat Olanda la loviturile de departajare în șaisprezecimile de finală, înainte de succesul categoric, 3-0, obținut în fața Canadei.
{{text}}