Franța a înfruntat-o în această seară pe Paraguay, în optimile de finală ale Campionatului Mondial, iar Kylian Mbappe (27 de ani) s-a aflat, așa cum era de așteptat, în primul „11” ales de Didier Deschamps (57 de ani).
Starul lui Real Madrid este golgheterul Franței la actuala ediție a turneului final, cu șase goluri, fiind la doar o reușită în urma liderului clasamentului, Lionel Messi.
Kylian Mbappe a intrat în istoria naționalei Franței
Titularizarea din partida cu Paraguay i-a adus lui Kylian Mbappe un nou reper important în tricoul naționalei.
Atacantul lui Real Madrid a bifat selecția cu numărul 103 pentru Franța și l-a egalat astfel pe Didier Deschamps în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe prezențe pentru „cocoșii galici”.
Actualul selecționer al Franței și-a încheiat cariera de jucător în 2001, după o perioadă în care a fost unul dintre liderii echipei naționale. La doar 27 de ani, Mbappe a ajuns deja la 62 de goluri marcate pentru reprezentativa Franței și continuă să doboare record după record.
Grupul este unit. Au făcut ceea ce trebuia când am lipsit, iar acum că m-am întors știu că sunt aici 100%. Spiritul de echipă nu câștigă meciuri, dar te poate împiedica să le pierzi. Forța colectivului este mai presus de orice, iar Kylian este cel mai bun exemplu.
- Didier Deschamps, înainte de Franța - Paraguay
Dacă va trece de Paraguay, Franța o va întâlni în sferturile de finală pe Maroc, într-o reeditare a semifinalei Campionatului Mondial din 2022.
Joi seară, în timpul cinei echipei, Didier Deschamps i-a oferit lui Mbappe un tricou comemorativ pentru atingerea bornei de 100 de selecții la echipa națională.
Căpitan al Franței din 2023, atacantul este considerat în prezent liderul incontestabil al vestiarului și unul dintre oamenii-cheie ai selecționatei pregătite de Didier Deschamps.
{{text}}