International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   Brazilia - Norvegia

Brazilia - Norvegia, în optimile Campionatului Mondial » Vinicius - Haaland pentru un loc în sferturile de finală

Brazilia - Norvegia, în optimile Campionatului Mondial // foto: Imago

Articol de Cosmin Nistor   —  duminică, 05 iulie 2026

Brazilia și Norvegia se înfruntă în această seară, de la ora 23:00, pe MetLife Stadium din New Jersey, în optimile de finală ale Campionatului Mondial 2026. Partida va putea fi urmărită în format live text pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1.

Miza este uriașă: câștigătoarea se va califica în sferturile de finală, unde va întâlni învingătoarea duelului dintre Mexic și Anglia.

LIVE ORA 23:00 » Brazilia - Norvegia


Brazilia - Norvegia » Echipele probabile

Brazilia (4-3-3): Alisson - Danilo, Marquinhos, Gabriel, Douglas Santos - Guimaraes, Casemiro, Danilo Santos - Rayan, Cunha, Vini Jr. 

Selecționer: Carlo Ancelotti



Norvegia (4-3-3): Nyland - Pedersen, Ajer, Heggem, Wolfe - Odegaard, Berge, Berg - Sorloth, Haaland, Nusa

Selecționer: Stale Solbakken

Arbitru: Ismail Elfath (SUA)

Stadion: MetLife, New Jersey

Brazilia a scăpat cu emoții în optimi și continuă cursa spre al șaselea titlu mondial


Selecționata pregătită de Carlo Ancelotti nu a avut deloc un traseu liniștit până în faza eliminatorie. După un început ezitant în faza grupelor, brazilienii au obținut calificarea și au avut parte de un duel extrem de complicat cu Japonia în șaisprezecimi.

Asiaticii au condus cu 1-0 încă din prima repriză, iar Brazilia a fost la doar 45 de minute de o eliminare surprinzătoare. Totul s-a schimbat însă după pauză, când Carlo Ancelotti a mutat ofensiv și a trecut la un sistem ultraofensiv.

Casemiro a restabilit egalitatea înainte de ora de joc, iar Gabriel Martinelli a înscris golul calificării în minutele de prelungire, trimițând Brazilia în optimi după victoria cu 2-1.

Pentru cvintupla campioană mondială, obiectivul rămâne cucerirea primului trofeu mondial după succesul din 2002. De atunci, Brazilia nu a mai trecut niciodată de faza sferturilor de finală, iar Carlo Ancelotti încearcă să pună capăt unei perioade de aproape un sfert de secol fără titlu mondial.

Norvegia trăiește una dintre cele mai bune momente din istoria sa

Revenită la un Campionat Mondial după o absență îndelungată, Norvegia traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria fotbalului său. Nordicii au ajuns în optimi după un parcurs solid și au eliminat Coasta de Fildeș cu scorul de 2-1, grație unui gol decisiv înscris pe final de Erling Haaland.

Echipa lui Stale Solbakken a impresionat prin forța ofensivă, marcând în fiecare partidă disputată la acest turneu final. Singurul pas greșit a venit în ultimul meci din grupă, când o formulă experimentală a cedat în fața Franței, însă titularii revin acum pentru duelul cu Brazilia.

Brazilia nu a învins niciodată Norvegia

Deși pornește favorită, Brazilia are un complex în fața reprezentativei nordice. Cele două naționale s-au întâlnit de patru ori până acum, iar Selecao nu a reușit să câștige niciun meci.

Cea mai celebră confruntare a avut loc la Campionatul Mondial din 1998, când Norvegia a întors scorul și s-a impus cu 2-1 în faza grupelor.

Ultimul duel direct s-a disputat în 2006 și s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Vinicius și Haaland, marile vedete ale serii

Toate privirile vor fi îndreptate spre duelul dintre două dintre cele mai mari staruri ale fotbalului mondial.

Vinicius Junior traversează un Campionat Mondial excelent. Extrema Braziliei a marcat deja patru goluri și a oferit o pasă decisivă, fiind principalul pericol pentru defensiva nordicilor.

De partea cealaltă, Erling Haaland are un debut de vis la Cupa Mondială. Atacantul lui Manchester City a înscris deja cinci goluri și este la doar o reușită în spatele liderilor clasamentului golgheterilor, Lionel Messi și Kylian Mbappe.

Jumătate dintre golurile Norvegiei la acest turneu îi aparțin lui Haaland, iar Martin Odegaard continuă să fie principalul creator al echipei, cu trei pase decisive.

Totuși, Brazilia are câteva semne de întrebare importante înaintea duelului. Raphinha este indisponibil, iar Lucas Paqueta are șanse mici să înceapă ca titular după accidentarea suferită în meciul cu Japonia. Casemiro a acuzat și el probleme medicale spre finalul partidei precedente, însă este așteptat să fie recuperat.

Carlo Ancelotti este pregătit să revină la sistemul clasic 4-3-3, iar Matheus Cunha va conduce, cel mai probabil, atacul brazilian, chiar dacă Gabriel Martinelli a înscris golul calificării.

La norvegieni există emoții în privința lui Julian Ryerson, absent în ultimele două partide din cauza unei accidentări musculare. În schimb, nucleul ofensiv format din Odegaard și Haaland va fi prezent din primul minut.

Un sfert de finală îi așteaptă pe învingători

Câștigătoarea duelului de la New Jersey va avansa în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, unde va întâlni învingătoarea confruntării dintre Mexic și Anglia.

Brazilia visează la un nou titlu mondial după 24 de ani de așteptare, în timp ce Norvegia speră să producă o nouă surpriză și să elimine una dintre marile favorite ale competiției.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.