International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   BRAZILIA

Eliminat de la Mondial, Carlo Ancelotti a anunțat ce urmează: „Un nou ciclu”

+23 Foto
Carlo Ancelotti, selecționer Brazilia // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 06 iulie 2026

Brazilia a trăit una dintre cele mai mari dezamăgiri luni dimineața, fiind eliminată în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, după o înfrângere cu 1-2 în fața Norvegiei. După meci, la zona mixtă, selecționerul Carlo Ancelotti nu a venit în fața jurnaliștilor, locul lui fiind luat de fiul Davide, antrenor secund al Braziliei.

După ultimul fluier al confruntării, Ancelotti a fost atât de dezamăgit de rezultat încât nu s-a mai oprit să dea declarații. A mers direct la vestiar, unde îl așteptau elevii lui, în timp ce fiul său a rămas să tragă primele concluzii ale eliminării dureroase.

„Ne asumăm responsabilitatea pentru această înfrângere. Este un moment foarte dificil”, a spus acesta, apoi a vorbit despre subiectul care a creat multă frustrare în rândul brazilienilor, alegerea executantului loviturii de la 11 metri, care a fost ratată.

„De ce nu a executat Vinicius penalty-ul? Stafful tehnic a decis înainte de meci că Bruno Guimaraes va executa toate loviturile de la 11 metri”, a adăugat acesta.


Carlo Ancelotti a apărut la conferință: „Această înfrângere nu reprezintă sfârșitul, ci începutul unui nou ciclu”

După ce a sărit peste dialogul de la zona mixtă, selecționerul Braziliei s-a prezentat la conferința de presă.

„Cred că suntem cu toții extrem de triști, pentru că echipa a făcut un Campionat Mondial bun, chiar dacă nu unul excepțional. De asemenea, cred că în meciul de astăzi am fi meritat să câștigăm.

Când treci printr-un astfel de moment, trebuie să privești această înfrângere ca pe începutul unei noi aventuri și al unui nou sezon.


Trebuie să continuăm să muncim, să ne îmbunătățim și să găsim idei noi. Cred că această înfrângere nu reprezintă sfârșitul, ci începutul unui nou ciclu.

De ce Vinicius Junior nu a executat penalty-ul? Am analizat statisticile, iar cel mai bun executant este Raphinha. Dintre jucătorii disponibili, cel mai bun era Neymar, apoi Igor Thiago, după aceea Bruno Guimaraes și apoi Martinelli. L-am ales pe Bruno pentru că am considerat că era cea mai bună opțiune dintre jucătorii aflați pe teren”, a explicat acesta.

+23 Foto
Haaland și colegii, la vâsle / FOTO: Imago

 Marquinhos, un munte de dezamăgire la final

Căpitanul „Seleção”, Marquinhos, și-a cerut scuze fanilor pentru eșec și a promis o performanță mai bună la următorul Campionat Mondial.

Este inexplicabil. Trebuie să acceptăm eșecul și să fim autocritici. Astăzi începe un nou ciclu. Trebuie să avem răbdare cu jucătorii mai tineri. Îmi cer scuze poporului brazilian pentru acest moment. Vom munci pentru a realiza lucruri mari la următorul Campionat Mondial



- Marquinhos, după eliminarea de la Mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.