International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   MEXIC - ANGLIA

Harry Kane și-a pierdut vocea: „Tocmai am cântat acolo, nu prea pot vorbi”

Harry Kane și Bukayo Saka au cântat la final împreună cu fanii / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 06 iulie 2026

Căpitanul Angliei, Harry Kane, a oferit BBC un interviu hilar, chinuindu-se să vorbească după ce mai devreme cântase „Wonderwall” cu suporterii, la finalul duelului cu Mexic din „optimi” (3-2).

La capătul unui meci cu sufletul la gură, în care echipa sa a trebuit să reziste mai bine de 40 de minute în zece, după eliminarea lui Quansah (min. 54), Harry Kane a sărbătorit mai întâi cu fanii calificarea Angliei în „sferturi”.

Iar după ce a cântat cu ei „Woderwall”, hitul grupului Oasis devenit imnul insularilor la acest turneu final, căpitanul a răspuns solicitării BBC pentru un interviu. Avea să fie probabil unul dintre cele mai scurte pe care le-a acordat vreodată în carieră.

Harry Kane: „Totul era împotriva noastră, am găsit o cale”


Răgușit și cu o voce pițigăiată, golgheterul lui Bayern s-a scuzat că nu poate vorbi normal: „Mi-a dispărut vocea. Nu prea pot vorbi”. Apoi, fragmentat, a încercat să lege câte ceva: „A fost un meci nebunesc, a trebuit să luptăm. Trebuia să găsim ceva”.

După care, alte scuze: „Tocmai am cântat acolo, nu prea pot vorbi. Totul era împotriva noastră, am găsit o cale. Am rămas fără cuvinte, nu pot nici măcar să vorbesc”. Văzând că nu poate scoate mare lucru de la el, reporterul BBC s-a amuzat și în cele din urmă a încheiat interviul.

Kane tocmai încheiase un adevărat „thriller” contra mexicanilor. Schimbat în minutul 90, la scorul de 3-2 pentru Anglia, el trăise alături de cei de pe banca de rezerve nesfârșitele minute adiționale până la fluierul final.


Thriller cu 5 goluri și o eliminare. Anglia a condus mereu, dar a încheiat cu sufletul la gură

Anglia a făcut o primă repriză bună, și-a materializat superioritatea prin reușitele lui Jude Bellingham (min. 36, 38), dar în pauză a intrat cu un avantaj de doar un gol, 2-1, pentru că Quinones a reușit să reducă din handicap în minutul 42, cu un șut sub transversală.

Apoi a venit eliminarea lui Quansah (min. 54), care a complicat lucrurile. Deși Harry Kane a transformat un penalty, pentru 1-3 (min. 60), mexicanii au reușit din nou să reducă din handicap, prin Raul Jimenez. Tot dintr-o lovitură de la 11 metri. Iar finalul a fost un chin pentru englezi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.