FCSB este foarte aproape să realizeze încă un transfer cu rezonanță de la marea rivală. După Dennis Politic, în 2025, formația lui Marius Baciu este la un pas să îl convingă și pe Eddy Gnahore (32 de ani), unul dintre cei mai constanți jucători ai lui Dinamo în ultimele două sezoane.
Dacă mutarea se va concretiza, Gnahore va deveni al doilea fotbalist din ultimii ani care trece direct de la Dinamo la FCSB, după Dennis Politic, transferat în vara lui 2025.
Eddy Gnahore, foarte aproape de a semna cu FCSB
Rămas liber de contract în această vară după despărțirea de Dinamo, mijlocașul francez a reintrat pe radarul roș-albaștrilor, iar, potrivit informațiilor fanatik.ro, cele două părți sunt foarte aproape de un acord.
În ultimele luni, oficialii FCSB nu și-au ascuns admirația pentru francez. Mihai Stoica l-a lăudat în repetate rânduri pe Eddy Gnahore și a recunoscut că FCSB îl urmărește de mai mult timp.
„Gnahore a fost timp de doi ani probabil cel mai bun mijlocaș închizător din campionatul României”, a declarat oficialul FCSB, care a remarcat totuși și o ușoară scădere de formă în ultimele luni ale contractului cu Dinamo.
Mai mult, la finalul sezonului trecut, MM Stoica l-a inclus pe francez în echipa ideală a Superligii.
„Mijlocaș central defensiv: Aici sunt mulți jucători interesanți. E Gnahore de la Dinamo. N-aș putea să fac o echipă fără jucătorii noștri și să nu-l văd pe Gnahore.”
Eddy Gnahore în FCSB - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)
97 de meciuri pentru Dinamo
În sezonul precedent, Eddy Gnahore a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo. Francezul a bifat 43 de apariții, în care a înscris două goluri și a oferit două pase decisive.
În total, mijlocașul a adunat 97 de meciuri în tricoul alb-roșu, cu 6 goluri și 5 assist-uri în toate competițiile.
Dacă transferul se va concretiza, Gnahore va deveni unul dintre fotbaliștii care au evoluat pentru ambele mari rivale din București.
Pe această listă se regăsesc, printre alții:
Dennis Politic,
Dorin Rotariu,
Deian Sorescu,
Harlem Gnohere,
Gabriel Tamaș,
Cristian Bălgrădean,
Cătălin Straton,
Ciprian Marica,
George Țucudean,
Andrei Cristea,
Eric Bicfalvi,
Srdjan Luchin,
Adrian Cristea.
{{text}}