Revoluția de 663 de pase » Brazilia - Norvegia a răsturnat o idee veche de un secol

Brazilia - Norvegia 1-2 poate fi redus, la prima vedere, la două imagini simple și foarte comode, Erling Haaland ridicându-se peste Gabriel Magalhaes pentru golul de 1-0 și același Haaland trimițând apoi, cu stângul, din afara careului, mingea care a închis una dintre cele mai mari surprize ale acestui Campionat Mondial.

Ar fi o concluzie corectă, pentru că atacantul lui Manchester City a fost din nou diferența, însă ar fi și incompletă, în același timp, fiindcă nordicii nu au eliminat Brazilia doar prin existența unui vârf uriaș, ci prin felul în care au mutat posesia într-o zonă în care Brazilia nu se aștepta să fie vulnerabilă.

Astfel, au forțat echipa lui Carlo Ancelotti să trăiască din momente scurte, din tranziții, din mingi recuperate și din sclipiri individuale, adică exact din lucrurile pe care, istoric, adversarele Braziliei încercau să le adune atunci când nu puteau ține pasul cu tehnica, ritmul și naturalețea sud-americanilor.

• Erling Haaland, cu o dublă (79', 90'), a decis partida care a dus Norvegia în sferturile turneului. De partea cealaltă, Neymar a egalat din penalty, în prelungirile duelului (90+10'). În start, Bruno Guimaraes a ratat de la punctul cu var.

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

Brazilia s-a pregătit pentru un meci. Norvegia a jucat altul

Marea ciudățenie a acestei optimi nu este că Haaland a marcat de două ori, fiindcă asta a devenit aproape o obișnuință, o urmare, ci că Selecao (4-4-2) a ajuns să joace ca o echipă care acceptă inițiativa adversarului, cu puține secvențe de control real, cu fundași laterali care nu au reușit să dea fluiditate construcției și cu o linie de mijloc prinsă între dorința de a nu se rupe defensiv și incapacitatea de a duce mingea constant spre jucătorii de atac.

Totodată, Norvegia, formație tânără care nu are încă maturitatea istorică a marilor naționale, care nu vine dintr-o tradiție de semifinale și finale mondiale, a avut o formă de maturitate psihologică mult mai importantă decât palmaresul: nu s-a speriat, a continuat să creadă că poate construi, poate pasa și poate dicta ritmul împotriva unei reprezentative care, vreme de zeci de ani, a fost sinonimă exact cu aceste lucruri.

30 de secundea fost durata medie a unei posesii pentru Norvegia, în timp ce Brazilia a avut doar 15 secunde, cifră care spune poate mai mult decât posesia totală, pentru că arată nu doar cine a gestionat mingea, ci cine a reușit să o păstreze și să inițieze.

Sud-americanii nu au intrat în meci ca o echipă fără plan, iar asta este important de spus, pentru că înfrângerile mari nasc de multe ori explicații leneșe, construite doar pe ideea că favorita a fost slabă, nepregătită sau arogantă.

Echipa lui Ancelotti propus un meci gândit, în multe momente chiar bine construit, cu atenție la spațiile din spatele apărării norvegiene, cu Vinicius Junior folosit ca principal declanșator al tranzițiilor și cu încercarea de a pedepsi fiecare pierdere norvegiană, însă desfășurarea partidei a derutat Brazilia tocmai pentru că noridicii nu au rămas prizonierii etichetei pe care adversara i-o putea pune înainte de start.

În prima repriză, nordicii, în 4-3-3, au avut încă un joc mai apropiat de așteptări, cu multe mingi spre zona lui Alexander Sorloth, folosit în dreapta ca punct de sprijin, cu Odegaard și Ryerson încercând să construiască pe acea parte și cu Haaland căutat fie direct, fie prin mingi care urmau să producă duel, respingere, minge a doua și apoi haos controlat în apropierea careului.

Aici a existat primul plan al Norvegiei, unul mai degrabă sol-aer, în care avantajul fizic trebuia să producă o finalitate în gheata sau pe fruntea lui Haaland, dar în care Brazilia, deși a pierdut mai multe dueluri aeriene decât ar fi vrut, a reușit destul de des să controleze căderea mingii și să transforme acele momente într-o posibilitate de ieșire rapidă.

Golul anulat al lui Patrick Berg, venit după o acțiune în care Sorloth a fost găsit în spatele apărării, a fost primul semnal că Brazilia avea probleme la pasul înapoi, la repliere și la controlul spațiului dintre fundașii centrali și portar, însă, în același timp, ocaziile sud-americanilor din prima parte, penalty-ul ratat de Bruno Guimaraes, șansa lui Vinícius și momentele în care Nyland a trebuit să intervină au păstrat senzația că strategia braziliană poate funcționa dacă Norvegia continuă să greșească în zonele în care mingea pierdută doare rău.

663 de pasea avut Norvegia, aproape dublu față de cele 337 ale Braziliei, într-un meci în care clișeul ar fi cerut exact inversul, cu sud-americanii la control și nordicii în așteptarea unor mingi directe către Haaland.

Norvegia și oxigenul schimbărilor

Mutările lui Solbakken de la pauză, cu Bobb în locul lui Sorloth și Schjelderup în locul lui Nusa, au reprezentat și o modificare de profil, de direcție, pentru că Norvegia a renunțat la o extremă de forță, folosită ca supapă pentru mingi lungi, și a introdus doi jucători mai tehnici, mai mobili, capabili să vină în interior și să lege posesia în zone în care Brazilia nu mai putea apăra doar prin reacție fizică.

Din acel moment, centrul de greutate al atacului norvegian s-a mutat treptat spre stânga, acolo unde Schjelderup a început să primească, să conducă, să provoace fundașul lateral și să caute exact spațiul cel mai greu de apărat pentru Brazilia: canalul dintre fundaș și Alisson, zona incertă în care goalkeeperul nu poate ieși mereu, iar stoper al nu poate urmări atacantul fără să rupă linia.

Aici se vede de fapt cât de bună a fost Norvegia în citirea jocului. L-a păstrat pe Haaland drept punct final al atacurilor, dar a schimbat drumul până la el, fără să cadă nici în tentația posesiei sterile, nici în fotbalul exclusiv direct.

În prima repriză, mingea spre Haaland a venit mai des dintr-un fotbal direct, cu dueluri și încercări de izolare, în timp ce după pauză, mai ales odată cu Schjelderup, mingea a început să ajungă spre el dintr-un fotbal mai răbdător, mai așezat, dezvoltat prin combinații și prin atragerea adversarei într-un culoar bine ales înainte de a ataca zona decisivă.

Primul gol al nu este doar o centrare bună și o lovitură de cap devastatoare, ci rezultatul unei schimbări care se acumulase deja în repriza a doua: Schjelderup atacă lateralul, își creează unghiul, trimite mingea în acea zonă de nesiguranță, iar Haaland se desprinde exact cât trebuie pentru a transforma faza aparent simplă într-o execuție imposibil de apărat.

Al doilea gol confirmă aceeași idee, pentru că pasa vine tot de la Schjelderup, iar Haaland, de această dată primit la picior și nu pe sus, finalizează cu stângul, din afara careului, ca un atacant care nu are nevoie de mult pentru a schimba destinul unui turneu.

11,1PPDA a avut Norvegia, față de 33,5 Brazilia, diferență care explică și de ce sud-americanii au părut atât de des împinși spre decizii rapide, în timp ce nordicii au avut curajul să preseze, să recupereze sus și să nu trateze Brazilia ca pe o echipă intangibilă. Indicatorul (Passes Per Defensive Action) măsoară intensitatea pressingului unei echipe și arată, în medie, câte pase îi permite adversarului înainte de a interveni defensiv, astfel că un PPDA mai mic indică un pressing mai agresiv.

A schimbat mingea emisfera?

Poate că adevărata fotografie a acestei optimi nu este dubla lui Haaland, ci Brazilia urmărind mingea, pierzând una dintre bătăliile simbolice pe care, în mod normal, nu trebuia nici măcar să le dispute.

A fost echipa cu mai puține pase și cu o dificultate evidentă de a transforma recuperările în atacuri lungi. Altfel spus, identitatea sud-americanilor a ajuns într-o zonă neclară, între dorința de a fi mai atletică, mai verticală, mai realistă și nostalgia unui fotbal în care Brazilia controla adversarul prin tehnică.

Brazilia a avut penalty, a avut ocazii mari prin Vini și Endrick, a avut momente în care Nyland a ținut Norvegia în viață și a beneficiat de suficient material ofensiv cât să nu poată spune că a fost complet lipsită de șanse, însă problema ei nu a fost doar ratarea, ci faptul că acele șanse au venit preponderent din erori norvegiene, din rupturi ale jocului.

Când Brazilia a recuperat mingea, a părut să simtă că trebuie să lovească repede, pentru că nu știa cât va mai avea balonul, iar această grabă, care uneori a produs pericol, a devenit și semnul unei echipe fără mecanismele de a așeza adversarul acolo unde vrea.

Aici intră și problema fundașilor laterali, fiindcă Danilo și Douglas Santos nu au oferit suficientă fluiditate în interior, nu au ajutat construcția să capete superioritate numerică în zone centrale și l-au obligat pe Bruno Guimaraes să coboare mult pentru a organiza, în timp ce Casemiro nu a reușit să împingă jocul înainte în același timp, ceea ce a lăsat Brazilia cu o ruptură între prima construcție și atac, cu jucători talentați sus, dar cu prea puține fire prin care mingea să ajungă la ei în condiții stabile.

De aici și senzația că Brazilia a devenit dependentă de moment, de Vinicius scăpat pe spațiu, de Endrick lansat imediat după intrare, de Neymar aruncat în final ca soluție emoțională.

91%a fost precizia paselor date de norvegieni, în timp ce Brazilia a rămas la 84%, ceea ce denotă că echipa lui Solbakken nu a ținut mingea doar pentru a consuma timp, ci pentru a controla jocul.

Sfârșitul unui clișeu

Norvegia nu este o echipă perfectă, iar acest aspect face victoria ei mai interesantă. Nu are adâncimea marilor favorite, nu are un istoric recent care să-i ofere reflexele unei naționale obișnuite cu finalurile de turneu și, chiar în acest meci, a arătat momente de vulnerabilitate, mai ales când Brazilia a putut recupera și accelera în spațiile lăsate de un adversar care își asumase mingea.

Cu toate acestea, nordicii au avut un psihic foarte bun, o liniște competitivă și o încredere în plan care au contat enorm într-un meci în care orice moment negativ putea declanșa prăbușirea.

Au avut gol anulat și nu s-au blocat. Au oferit penalty și nu s-au speriat. Au fost salvați de Nyland și nu s-au retras complet. Au schimbat extremele la pauză și nu au făcut-o ca o echipă care caută disperată ceva, ci ca una care înțelege ce îi cere meciul.

Este exact diferența dintre experiență ca palmares și experiență mentală.

Norvegia nu are încă o cultură a marilor nopți de Mondial, dar are jucători care trăiesc săptămână de săptămână în cel mai înalt fotbal european, are un portar care a prins seara vieții, are un mijloc cu Odegaard, Sander Berge și Patrick Berg suficient de muncitor și tehnic pentru a nu se rupe în fața Braziliei și are un atacant care, chiar atunci când atinge puțin mingea, schimbă complet felul în care adversarul se raportează la teren.

Aici trebuie înțeles rolul lui Haaland fără a transforma totul într-un omagiu pentru el. Norvegia nu a câștigat doar pentru că îl are pe Haaland, dar prezența lui a dat sens tuturor lucrurilor bune pe care le-a făcut.

O echipă poate pasa, poate ține mingea, poate muta centrul de greutate, însă în meciurile eliminatorii are nevoie de cineva care să transforme acele secvențe în goluri, iar Haaland a făcut-o, cu eficiența rece a unui atacant care nu cere posesie permanentă, nu cere 80 de atingeri și nu cere ca jocul să fie construit în jurul plăcerii lui.

62%dueluri aeriene câștigate a avut Norvegia, față de 38% Brazilia, iar această superioritate a contat nu doar la mingi directe către Haaland, ci și la felul în care nordicii au putut să urce terenul, să câștige timp și să transforme duelul fizic într-o platformă pentru posesie.

Ar fi prea mult ca acest duel din optimi să fie citit ca un verdict fără echivoc despre moartea unui stil sau despre dispariția unei școli, pentru că fotbalul nu funcționează prin concluzii atât de mari trase dintr-un singur meci, însă poate fi privit ca pe o secvență foarte puternică al felului în care granițele vechi s-au topit.

Nu mai ajunge să spui că Brazilia are tehnică și Norvegia are forță, că sud-americanii pasează și nordicii lovesc direct, că o echipă are tradiție și cealaltă are doar entuziasm.

În fotbalul de acum, echipa mai puternică este cea care reușește să combine identitatea cu adaptarea, să păstreze planul fără să devină rigidă și să schimbe în timpul meciului fără să-și piardă sensul.

Cred că fiecare cetățean norvegian se poate bucura de această seară. A fost un thriller adevărat, putea merge în orice direcție, dar am făcut un meci solid, tactic. Am avut câteva mingi pierdute care ne puteau costa, însă, per total, lucrurile au mers în favoarea noastră și ar trebui să fim al naibii de mândri.

- Stale Solbakken, selecționerul Norvegiei

Cifrele meciului Brazilia - Norvegia

La început mi s-a părut că eram o echipă echilibrată, controlam jocul și ne cream ocazii. A fost dificil să punem mai multă presiune, pentru că Norvegia își apăra foarte bine spațiile. Dacă forțezi prea mult într-o astfel de situație, îți asumi un risc. Vom continua să muncim și să căutăm idei noi. Avem nevoie de talent tânăr, avem nevoie de jucători de nivel înalt care să apară în fotbalul brazilian.

- Carlo Ancelotti, selecționerul Braziliei