Decizia FIFA de a-i anula cartonașul roșu lui Folarin Balogun a început să facă valuri și în politica europeană. După ce s-a scris că Donald Trump ar fi intervenit direct în hotărârea forului mondial, Eva Hrncirova, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, a comentat și ea subiectul.
Aceasta a avut un discurs rigid în care a transmis că UE dorește „fair-play” și transparență în toate competițiile sportive.
Reacție de la Comisia Europeană după scandalul care a lovit Campionatul Mondial: „UE susține principiile de fair-play și de transparență ale competițiilor”
„Respectăm autonomia sportului și respectăm dreptul federațiilor să decidă criteriile pe baza cărora concurează participanții”, a început Eva Hrncirova, conform politico.eu.
Purtătoarea de cuvânt a continuat: „Orice decizie de acest fel ar trebui făcută, în mod normal, pe baza unor criterii obiective și transparente. UE susține fair-play-ul și transparența competițiilor”, a fost declarația, potrivit sursei citate.
Subiectul l-a mai comentat și Glenn Micallef, Comisarul european pentru echitate, tineri, cultură și sport. Folosindu-se de rețelele de socializare, acesta a criticat FIFA.
Mulți fani ai fotbalului, inclusiv foști jucători, s-au pronunțat deja despre suspendarea lui Balogun. Ca fan, și eu cred că a fost o decizie greșită.
Acestea fiind spuse, am fost întotdeauna clar. Deciziile privind regulile sportive și chestiunile sportive aparțin organismelor sportive, nu politicienilor. Influențarea deciziilor sportive ar submina autonomia sportului.
În schimb, concentrarea noastră ar trebui să fie asupra provocărilor reale de guvernanță cu care se confruntă sportul, inclusiv transformarea sportului în arme în scopuri politice.
- Glenn Micallef
UEFA a criticat aspru decizia FIFA
Forul european, condus de la Aleksander Ceferin, a emis astăzi un comunicat în care a condamnat ferm decizia de anulare a cartonașului roșu primit de Folarin Balogun în meciul SUA - Bosnia și Herțegovina, scor 2-0.
Forul european a subliniat că suspendarea automată în urma unui cartonaș roșu este reglementată în mod clar și nu lasă loc de interpretări, iar „decizia de ieri, de a înlocui suspendarea automată de un meci a lui Folarin Balogun, urmarea unui cartonaș roșu, cu o suspendare temporară de un an, a depășit o linie roșie”
{{text}}