Disponibil pentru SUA - Belgia 1-4 după ce FIFA a decis că nu mai este nevoie să-și ispășească pedeapsa pentru eliminarea din precedenta partidă, atacantul american Folarin Balogun (25 de ani) a fost titular contra „Diavolului roșu”, dar a jucat de parcă și-ar fi ispășit sancțiunea pe gazon. Statisticile sunt grăitoare.
În primele lui 3 apariții la acest Campionat Mondial, Folarin Balogun de la AS Monaco a înscris de 3 ori, de două ori la 4-1 cu Paraguay, o dată în șaisprezecimea cu Bosnia și Herțegovina, câștigată cu 2-0.
În acest ultim meci a fost eliminat, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să rateze meciul cu Belgia, dar Casa Albă a făcut lobby pentru ca suspendarea să fie anulată, iar FIFA s-a conformat.
Cifrele șocante ale lui Folarin Balogun în SUA - Belgia
Astfel, numărul 20 al Statelor Unite a fost titular în această noapte, dar implicarea lui în joc a fost minimă. Statisticile prezentate de Opta sunt aproape neverosimile:
Zero goluri
Zero pase decisive
Zero ocazii create
Zero driblinguri
Zero tackling-uri
10 pase încercate, cel mai mic număr dintre toți titularii
6 pase reușite, cel mai mic număr dintre toți titularii
60% acuratețea paselor, cea mai mică dintre toți titularii
19 acțiuni - doar Amadou Onana, accidentat și scos în minutul 21, a avut mai puține dintre titulari
În ceea ce privește activitatea în ultima treime, Balogun a expediat 3 șuturi, unul singur cadrat, în minutul 82, la prima bară. Thibaut Courtois s-a opus.
Mai periculos a fost în minutul 45, când a ajuns la finalizare pe linia careului de 6 metri. Deviată de Ngoy, mingea s-a dus mult peste poartă.
Balogun a fost înlocuit în minutul 90+2. A privit de la margine cum echipa lui a primit lovitura decisivă în '90+3, golul cu care Belgia a închis la 1-4 tabela și a desăvârșit eliminarea Statelor Unite.
{{text}}