Fostul lider mondial Carlos Alcaraz (23 de ani, locul 2 ATP), absent din turnee de pe 14 aprilie din cauza unei accidentări la încheietura dreaptă, a evoluat în procesul de recuperare și se așteaptă ca luni, 13 iulie, să-și reia antrenamentele cu o intensitate progresivă.
Au trecut aproape trei luni de când Carlos Alcaraz a evoluat într-un meci oficial în circuitul ATP. Era în turul 2 al turneului ATP 500 de la Barcelona și se impunea în fața finlandezului Otto Virtanen, pe atunci locul 130 mondial, însă pe parcursul înfruntării acuzase probleme la încheietura dreaptă.
Accidentarea s-a dovedit mult mai gravă decât părea inițial, iar spaniolul, după multe investigații, a parcurs un tratament conservator, care exclude intervenția chirurgicală. Ultimele informații oferite de apropiații lui pentru cotidianul murcian La Verdad spun că, dacă nu apar complicații de ultim moment, el va primi avizul medical „în câteva zile”.
Asta înseamnă că va reveni la antrenamentele de tenis alături de antrenorul său, Samuel Lopez. Planurile echipei lui Alcaraz vizează o abordare graduală, „mărind încărcarea începând cu data de 10 iulie” și vizând o revenire în competiții din luna august.
Obiectivul ar fi participarea în turneul Masters 1000 din Canada, găzduit anul acesta de Montreal (3 – 13 august), la care Carlos a evoluat până acum doar de două ori, cel mai recent în 2023, când a ajuns în sferturi de finală.
Carlos Alcaraz, tratat pentru accidentarea la încheietură în timpul turneului de la Barcelona 2026 Foto: Imago ImagesJucătorul murcian l-a vizitat periodic în acest interval de absență din turnee pe medicul Angel Ruiz Cotorro la clinica Tenis Teknon din Barcelona, indică aceeași sursă. Doctorul care s-a ocupat mulți ani, aproape toată cariera, de Rafael Nadal și care are legături strânse cu federația spaniolă este cel care a recomandat tratamentul conservator.
În același timp, Alcaraz a călătorit în afara Spaniei și a vizitat diverși specialiști în probleme ale încheieturii pentru a avea mai multe păreri și pentru a afla exact cu ce tip de accidentare se confruntă. Opinia generală este că scurtarea perioadei de recuperare este periculoasă, chiar dacă accidentarea este una destul de mult întâlnită.
Carlos Alcaraz, recuperare departe de ochii lumii
Septuplul campion de Grand Slam – cel mai recent anul acesta, la Australian Open – nu a fost văzut în această perioadă pe aleile comune ale clubului său, Club de Campo din El Palmar. Asta pentru că, alături de fizioterapeuții săi, Juanjo Moreno și Alberto Lledo, și-a desfășurat recuperarea în intimitate, pe terenul acoperit care a fost special pentru el.
Are alături și sală de fitness, de asemenea vestiar propriu și spațiu pentru tratamentele de fizioterapie și recuperare medicală. Totul se află la mai puțin de cinci minute de casa sa. La finalul lunii iunie, el a publicat un scurt video în care se vede cum lovește, ușor, mingea cu mâna dreaptă.
CARLOS ALCARAZ YA ENTRENA CON SU MANO DERECHA
— José Morón (@jmgmoron) June 28, 2026
El murciano ha compartido en su Instagram cómo ha empezado a golpear muy suave con su mano derecha.
Como os veníamos contando desde hace un mes, su idea era empezar así para inicios de julio e ir aumentando la intensidad. pic.twitter.com/uA4D7FU8MK
Jucători importanți de tenis, precum Juan Martin del Potro și Dominic Thiem, nu au tratat cu suficientă prudență accidentări similare la încheietură, suferind apoi repercusiuni pe termen lung.
Carlos Alcaraz, opinie medicală: „Există jucători care amână operația”
Traumatologul Pedro Luis Ripoll a declarat pentru La Verdad că „există jucători de tenis care amână intervenția chirurgicală. Problema acestei afecțiuni a fibrocartilajului triunghiular este că, dacă zona se degenerează prea mult, se întâmplă uneori ca nici măcar artroscopia să nu rezolve leziunea”.
Alcaraz prezintă o leziune compatibilă cu o afectare a complexului fibrocartilaginos triunghiular al încheieturii mâinii drepte, o structură esențială pentru stabilitatea și funcționarea corectă a acestei articulații.
Deși echipa sa nu a precizat public gradul exact al accicentării, mai mulți medici consultați cotidianul murcian sunt de acord că problema afectează această zonă, având în vedere simptomele, tratamentul strict conservator și perioada de repaus pe care jucătorul a acumulat-o deja.
{{text}}