International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SPANIA

Lamine Yamal i-a lăudat pe Ronaldo, Messi și Neymar înaintea „sfertului” de la Mondial: „Au marcat copilăria tuturor”

Lamine Yamal și Cristiano Ronaldo / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 09 iulie 2026

Lamine Yamal (18 ani), starul naționalei Spaniei la Campionatul Mondial 2026, i-a elogiat pe „veteranii” Cristiano Ronaldo (41 de ani), Lionel Messi (39 de ani) și Neymar (34 de ani).

Lamine Yamal a fost integralist în victoria obținută de Spania în „optimi” contra Portugaliei, scor 1-0, iar „Furia Roja” va înfrunta Belgia în sferturile de finală. Campioana europeană en-titre este singura națională de la acest Mondial fără gol primit.

Lamine Yamal i-a elogiat pe Ronaldo, Messi și Neymar: „Au marcat copilăria tuturor”

Într-un interviu acordat ziarului catalan Mundo Deportivo, Lamine Yamal a început prin a sublinia longevitatea celor mai mari nume ale generației trecute.


Incredibil. Toată lumea știe cine este Messi, dar nimeni nu se aștepta la nivelul atât de înalt pe care îl arată. Mă bucur mult pentru el. Mă bucur și pentru Neymar și Cristiano. Au marcat copilăria tuturor celor care jucăm acum. Tot ce li se întâmplă bun va fi bine și pentru mine”.

Întrebat despre duelul din optimile de finală împotriva Portugaliei, Yamal a subliniat importanța muncii colective și, în special, a misiunii pe care a avut-o în fața lui Nuno Mendes: „Era foarte important să ajut în apărare, mai ales în meciul cu Portugalia. Atât în atac, cât și în apărare aveau un jucător foarte important, printre cei mai influenți din echipă. Am încercat să ajut echipa la maximum, atât în atac, cât și în apărare”.

Internaționalul spaniol crede, de asemenea, că eliminarea Portugaliei poate reprezenta un punct de cotitură în parcursul selecționatei antrenate de Luis de la Fuente: „Ne dă multă încredere. Pentru mine, Portugalia era una dintre cele mai bune trei echipe de la acest Mondial, iar faptul că am reușit să-i eliminăm ne dă multă încredere pentru meciul cu Belgia. Dar știm că fiecare partidă este diferită și că, la un Mondial, totul este foarte echilibrat”.

Cred că pot fi mai bun. Sunt foarte exigent cu mine însumi. Ceea ce fac nu este niciodată suficient. Nu am spus niciodată: «E bine». Nici la Barcelona nu mi-am atins obiectivele, așa că nici acum nu o fac.



- Lamine Yamal


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.