Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

O fostă jucătoare din top 10 WTA a suferit un accident grav la Wimbledon » A fost operată de urgență: „Experiență terifiantă”

Coco Vandeweghe, accidentare gravă la Wimbledon // foto: hellomagazine.com

Articol de Maria Olteanu   —  joi, 09 iulie 2026

Coco Vandeweghe (34 de ani), fostă jucătoare de top 10 mondial, a trecut prin momente neplăcute în timpul turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Fosta jucătoare americană și actuala expertă TV a suferit o căzătură gravă și a ajuns de urgență la spital.

Desfășurarea incidentului, în urma căruia a fost nevoită să fie supusă unei intervenții chirurgicale, a fost descrisă de aceasta pe rețelele de socializare.

„Am avut un accident care s-a soldat cu o căzătură gravă. În urma acesteia, mi-am mușcat buza, mi-am fracturat bărbia și am pierdut doi dinți. A fost o experiență terifiantă, dar sunt recunoscătoare că mi-au fost scoase firele, am dinți noi și totul se vindecă bine. M-am întors deja la muncă”, a declarat Coco Vandeweghe, citată de sport.aktuality.sk.

Coco Vandeweghe, accidentare gravă la Wimbledon


Fosta jucătoare de tenis, care a comentat evenimentele de la Wimbledon pentru postul de televiziune ESPN, a publicat pe profilul său și câteva fotografii care arată amploarea rănilor suferite.

„Săptămâna trecută mi-a reamintit cât de norocoasă sunt să fiu înconjurată de oameni minunați. Îi mulțumesc prietenei mele Elena, care a fost alături de mine în acel moment și a chemat ajutor. Mamei mele și logodnicului meu Daniel, care a zburat imediat la Londra pentru a fi alături de mine în aceste momente dificile.

Și, de asemenea, familiei de la ESPN, datorită căreia m-am simțit în siguranță. Le mulțumesc și medicilor și asistentelor din spital, care m-au pus pe picioare. Înseamnă mai mult pentru mine decât credeți”, a scris americanca în vârstă de 34 de ani într-o postare pe Instagram.

Coco Vandeweghe, accidentare gravă la Wimbledon // foto: hellomagazine.com
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.