Dinamo Kiev - U Cluj 0-0. Presa din Ucraina a analizat partida disputată la Lublin, în primul tur preliminar din Europa League. Ucrainenii au remarcat lipsa eficienței elevilor lui Igor Kostyuk, considerând că și-au creat singuri probleme în fața unui „adversar dificil”.
Returul are loc pe 16 iulie, pe Cluj Arena, de la ora 20:30. Dacă trec de Dinamo Kiev, ardelenii vor întâlni PAOK în turul 2 preliminar de Europa League.
În cazul în care U Cluj va fi scoasă de ucraineni, va juca cu Brann în turul 2 preliminar din Conference League.
Jurnaliștii ucraineni s-au declarat uimiți de statistica de la finalul meciului și de faptul că, în ciuda dominării, Dinamo Kiev nu a marcat.
Alb-albaștrii au avut 25 de șuturi la poartă, față de 3 ale ardelenilor. Dintre acestea, 5 execuții ale ucrainenilor au fost cadrate, U Cluj a trimis o singură dată pe poartă. Raportul cornerelor a fost 10-4 în favoarea lui Dinamo Kiev.
Presa din Ucraina, după Dinamo Kiev - U Cluj: „Statisticile finale sunt pur și simplu frapante”
„Echipa lui Igor Kostyuk luptă pentru a ajunge în faza grupelor acestei competiții, însă tragerea la sorți nu îi promite deocamdată un parcurs facil.
Încă de la primul meci, adversarul s-a dovedit a fi destul de dificil – clubul românesc Universitatea din orașul Cluj-Napoca, formație care în sezonul trecut a pierdut finala Cupei naționale în fața echipei omonime din Craiova, dar a ocupat în final locul al doilea în campionat și va încerca în curând să își ia revanșa în Supercupa țării.
O echipă interesantă și foarte experimentată a fost construită de italianul Cristiano Bergodi. Cu toate acestea, deși se anticipau probleme din partea adversarilor, în realitate ele au fost create chiar de echipa lui Kostyuk.
În primul rând din cauza eficienței scăzute la finalizare, deoarece statisticile finale sunt pur și simplu frapante prin prisma avantajului clar în favoarea lui Dinamo. În realitate, formația din Kiev a avut doar câteva momente-cheie în care ar fi trebuit să tranșeze lucrurile.
Iar atunci nu ar mai fi existat semne de întrebare legate de jocul alb-albaștrilor într-o perioadă atât de timpurie a sezonului”, a scris sport.ua.
{{text}}