International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ARGENTINA - EGIPT 3-2

Kasparov îl contrazice pe Collina pe arbitrajul din Argentina - Egipt: „Distorsionare a logicii”

Garry Kasparov // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 10 iulie 2026

Garry Kasparov (63 de ani), unul dintre cei mai mari jucători de șah din istorie, s-a pronunțat asupra arbitrajului din Argentina - Egipt 3-2, contrazicând pe alocuri explicațiile cu care a venit Pierluigi Collina, șeful Comisiei de Arbitri din cadrul FIFA.

Arbitrajul din Argentina - Egipt a produs unul dintre cele mai mari scandaluri de la acest Campionat Mondial. Egiptenii au acuzat că turneul este aranjat în favoarea campioanei din 2022, reclamând două decizii care au influențat decisiv soarta partidei:

  • În minutul 58, Egipt a înscris pentru 0-2, dar golul a fost anulat pentru un presupus fault comis asupra lui Lisandro Martinez în colțul opus al terenului, cu 17 secunde înainte ca Ziko să introducă mingea în poartă.

Attia l-a călcat pe Lisandro Martinez, motivul anulării golului Egiptului
  • În minutul 90+2, înainte ca Enzo Fernandez să înscrie golul victoriei Argentinei, doi egipteni au căzut în careul advers, Fathy tras de Mac Allister, Salah împiedicat de Julian Alvarez.

Alvarez l-a împiedicat ușor pe Salah, care a căzut cu o mică întârziere

Joi, la două zile după meci, fostul mare arbitru Pierluigi Collina, acum președintele Comisiei de Arbitri din cadrul FIFA, a analizat două dintre acele momente controversate.

Despre anularea golului Egiptului, a spus că „numărul 19 al Egiptului, Marwan Attia, îl calcă clar pe picior pe numărul 6 al Argentinei, Lisandro Martinez. Un fault rămâne fault. Indiferent dacă faultul pare «evident» sau nu, dacă arbitrul nu l-a văzut pe terenul de joc, VAR-ul poate interveni. Nu există o limită definită în ceea ce privește distanța față de poartă sau intervalul de timp dintre incident și înscrierea golului”.


Despre situația cu Salah, că „un fundaș care atinge mai întâi mingea și apoi produce un contact normal de joc nu comite un fault. Arbitrul și camera VAR au considerat că a fost vorba despre un contact normal de joc între numărul 10 al Egiptului, Mohamed Salah, și numărul 10 al Argentinei, Julian Alvarez”. Doborârea lui Fathy în careul advers nu a comentat-o.

Garry Kasparov îl contrazice pe Collina pe arbitrajul din Argentina - Egipt: „Distorsionare destul de mare a logicii”

Marele maestru rus Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, a citit explicațiile lui Pierluigi Collina și a ținut să-l contrazică. Concluzia lui? Collina „doar a reconfirmat percepția noastră că jocul este condus de partizani anonimi din spatele ecranelor”.

„Tocmai am trimis un articol de opinie pe această temă la Washington Post, în care explicam de ce tehnologia nu poate înlocui responsabilitatea umană. Trebuie să existe transparență, altfel toate regulile și analizele noi nu fac decât să creeze mai multe oportunități de ingerință.

Cu tot respectul cuvenit pentru unul dintre cei mai buni arbitri din istorie, trebuie să contest această evaluare. A fost tehnic ÎNAINTE de gol, dar nu IMEDIAT înainte. Este o distorsionare destul de mare a logicii normale să asociezi direct un incident petrecut în apropierea careului unei echipe cu faza de la cealaltă poartă.

Și din moment ce nu a existat un fluier al arbitrului pentru a opri jocul (o decizie greșită, de acord!), această abatere nu poate justifica decizia de a anula golul.

Iar în ceea ce privește al doilea incident în discuție, aveți din nou dreptate când afirmați că nu a existat o încălcare a regulamentului împotriva lui Salah, însă la această concluzie se ajunge după o analiză atentă a reluărilor video din diferite unghiuri.

Arbitrul din timpul meciului nu a putut verifica acest lucru instantaneu și, având în vedere asemănările dintre cele două cazuri, AR FI TREBUIT să meargă la monitor pentru a-și confirma evaluarea.

Nefăcând acest lucru, el doar a reconfirmat percepția noastră că jocul este condus de partizani anonimi din spatele ecranelor”, a scris Kasparov pe X.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.