Sadio Mane (34 de ani) și-a anunțat retragerea din echipa națională a Senegalului. Decizia vine la doar câteva zile după eliminarea de la Campionatul Mondial din 2026 și a fost confirmată vineri printr-un comunicat publicat de ziarul „Le Quotidien”.
Căpitanul „Leilor din Teranga” își ia rămas bun de la echipa națională după o campanie la Mondial care s-a încheiat în șaisprezecimile de finală, cu o înfrângere dramatică, scor 2-3, în fața Belgiei. Deși încheie capitolul la echipa națională, cariera senegalezului la nivel de club continuă, având contract cu saudiții de la Al-Nassr până în 2027.
Sadio Mane se retrage de la echipa națională
În mesajul său, atacantul senegalez le-a mulțumit fanilor și și-a exprimat recunoștința pentru anii în care a îmbrăcat tricoul echipei naționale.
„Să știți că am sacrificat totul pentru acest steag. Am dat totul și am luptat întotdeauna cu înverșunare pentru țara noastră. Sprijinul vostru constant a fost forța motrice din spatele succesului meu”, a transmis Sadio Mane potrivit sursei menționate anterior, citate de lequipe.fr.
Totuși, acesta nu și-a exprimat nicio intenție să părăsească fotbalul senegalez. În declarația sa, el își afirmă dorința de a-și folosi experiența pentru a ajuta echipa națională.
Sadio Mane la Campionatul Mondial din 2026 // foto: Imago ImagesÎmi voi pune cu bucurie experiența în slujba Națiunii, fie în cadrul unui staff tehnic, pe banca antrenorilor sau în organismele de conducere.
- Sadio Mane
De la debutul său la națională în 2012, atacantul a adunat 135 de selecții pentru Senegal, perioadă în care a marcat 54 de goluri.
Punctul culminant al parcursului său a fost câștigarea Cupei Africii pe Națiuni în 2021, la doar doi ani după ce pierduse finala din 2019. La ultima ediție a turneului, Sadio Mane a fost cel care i-a îndemnat pe colegi să revină pe teren în timpul finalei controversate împotriva Marocului, pierdută de Senegal la „masa verde”.
{{text}}