Premieră la Supercupa României. Partida dintre Universitatea Craiova și U Cluj inaugurează noul HUB VAR al FRF, iar pentru a evita orice problemă tehnică au fost delegate două echipe VAR. Totuși, doar una va arbitra efectiv meciul.
Duminică seară, la Supercupa României, vor exista doi arbitri VAR și doi asistenți VAR. Însă doar una dintre cele două echipe delegate de CCA va lucra efectiv. Totul a fost explicat de oficialii FRF.
Upgrade spectaculos pentru arbitrajul video
Pentru că este primul meci al noului sezon din România și pentru că, începând cu această partidă, arbitrajul românesc va beneficia de un HUB special dedicat arbitrajului video, FRF și-a luat măsuri suplimentare de siguranță.
Pe scurt, sistemul de arbitraj video primește un upgrade important odată cu meciul dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj. Vorbim despre echipamente noi, camere 4K suplimentare și tehnologia Accelerated Virtual Offside Line PRO (AVOL PRO), dezvoltată de Sportec Solutions.
Ce este aceasta? O tehnologie de ultimă generație, concepută pentru a accelera semnificativ procesul de luare a deciziilor privind pozițiile de ofsaid.
„Tehnologia generează date privind poziționarea jucătorilor pe teren prin combinarea mai multor perspective oferite de camerele de transmisie și plasează automat linia de ofsaid, urmând ca aceasta să fie confirmată de arbitrii VAR”, a anunțat Federația într-un comunicat.
Două echipe VAR pentru Supercupa României
Pentru Supercupa României, CCA i-a delegat pe Adrian Cojocaru (arbitru VAR) și Valentin Porumbel (asistent VAR). Cei doi vor lucra din noul centru de la Mogoșoaia, în HUB-ul VAR dedicat, care dispune de patru încăperi de analiză video.
Și pentru că este primul meci în care acesta va fi folosit în mod oficial, pentru această partidă a fost pregătită și o soluție de backup direct la stadion pentru sistemul VAR.
Marcel Bîrsan și Sorin Costreie au fost desemnați arbitri VAR de rezervă.
„Această decizie a fost luată pentru a contracara orice situație neprevăzută care nu ar putea fi remediată în timp util și care ar putea apărea în contextul inaugurării noului HUB, precum o conexiune slabă sau întârziată, asigurând astfel desfășurarea optimă a jocului”, au precizat reprezentanții FRF.
Un astfel de hub reprezintă o facilitate dedicată în care arbitrii video pot analiza și gestiona incidentele din toate meciurile disputate în România dintr-o singură locație, similar hub-urilor VAR utilizate în marile ligi europene, unde oficialii monitorizează și evaluează jocurile în timp real într-un mediu centralizat. Astfel, arbitrii video nu vor mai fi nevoiți să călătorească la stadioane din întreaga țară, ci vor opera din acest hub modern din Mogoșoaia, crescând eficiența operațională și optimizând logistica și costurile
oficialii Federației Române de Fotbal
Astfel, arbitrii video nu vor mai fi nevoiți să călătorească la stadioane din întreaga țară, ci vor opera din acest hub modern de la Mogoșoaia, ceea ce va crește eficiența operațională și va optimiza logistica și costurile, potrivit oficialilor Federației Române de Fotbal.
„Investim într-o infrastructură la standarde europene”
„Asistăm astăzi la o transformare a modului în care fotbalul este organizat, monitorizat, practicat și urmărit, transformare care necesită investiții și intervenții constante din partea noastră pentru a crește competitivitatea fotbalului profesionist din România”, este mesajul transmis de Răzvan Burleanu.
Acesta spune că „implementarea unui sistem profesionist de tip HUB, specific marilor competiții internaționale, alături de partenerul nostru strategic EAD și de furnizorul de tehnologie Sportec Solutions AG, va oferi cluburilor, arbitrilor și suporterilor noștri cel mai înalt nivel de corectitudine, transparență și profesionalism, alături de alte proiecte aliniate aceleiași viziuni comune”.
Orlando Nicoară, directorul general al companiei eAD, deținătoarea drepturilor TV pentru meciurile din Superligă. // Foto: Cristi Preda (GSP.RO)La rândul său, Orlando Nicoară, directorul companiei care deține drepturile TV pentru Superligă și care a implementat sistemul VAR în România, spune:
„Facem împreună următorul pas, unul care privește nu doar modernizarea tehnologică, ci și sustenabilitatea pe termen lung a sistemului VAR. Investim într-o infrastructură la standarde europene, care va oferi arbitrilor instrumente mai performante, contribuind la creșterea calității competiției și aducând mai multă transparență și încredere pentru cluburi, jucători și suporteri”, a mai declarat Nicoară.
{{text}}