După eșecul cu Spania, 1-2, Thibaut Courtois (34 de ani), portarul naționalei Belgiei și al lui Real Madrid, a venit cu o propunere nemaiauzită pentru Federația din țara lui,
Thibaut Courtois a spus că își dorește să facă o pauză de un an în care să nu mai joace pentru naționala Belgiei, apoi să revină și să apere în preliminariile pentru Euro 2028 și la turneul final, în cazul unei calificări. Este conștient că ideea s-ar putea să nu fie pe placul Federației.
Thibaut Courtois, după ce Spania a eliminat Belgia: „Vreau să mă odihnesc un an și să nu mai joc pentru Belgia”
„Vreau să mă odihnesc un an fără niciun meci al Belgiei, apoi să joc în preliminariile EURO și la EURO 2028. Nu știu dacă Belgia va fi de acord cu asta”, ar fi spus Thibaut Courtois, conform jurnalistului italian Fabrizio Romano.
Dacă propunerea va fi acceptată, Courtois ar rata meciurile din Liga Națiunilor, în care Belgia le va întâlni pe Franța, Italia și Turcia.
Thibaut Courtois a acuzat probleme medicale în repriza secundă a eșecului cu Spania, scor 1-2. A fost înlocuit în minutul 71, Senne Lammens a intrat în locul său și a greșit la golul lui Merino, care le-a adus victoria ibericilor.
Thibaut Courtois: „Puteam să termin meciul cu Spania”
După meci, Courtois a spus că ar fi putut duce meciul la bun sfârșit: „M-am așezat un moment ca să mă vadă medicul și am vrut să continui, dar nu mai puteam degaja. Asta era problema. Mister mi-a spus că dacă nu sunt 100%, mă schimbă. Eu i-am zis că nu sunt bine, că nu pot trage lung, dar voiam să continui ca să văd cum mă simt.
Dacă nu trebuia să degajez lung, aș fi putut continua, dar nu-i nicio problemă. Dacă Mister vrea pe cineva la 100%, e în regulă”.
Portarul lui Real Madrid a adunat până acum 115 meciuri în poarta Belgiei. Se clasează pe locul 7 în topul aparițiilor all-time. Primul este Jan Vertonghen, cu 157 de meciuri.
{{text}}