Înaintea sfertului de finală de la Cupa Mondială dintre Argentina și Elveția, Lionel Scaloni (48 de ani), selecționerul campioanei mondiale în exercițiu, a răspuns criticilor care vizează echipa „Albiceleste”. Tehnicianul a respins categoric ideea că echipa pe care o conduce ar fi favorizată de deciziile arbitrilor.
Argentina evoluează în faza sferturilor de finală de la Mondial cu Elveția, duminică dimineața, de la ora 4:00;
Echipa câștigătoare se va duela în semifinale cu învingătoarea din „sfertul” Anglia - Norvegia, programat duminică de la ora 00:00
Selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, a dat asigurări că echipa lui nu este avantajată, după mai multe acuzații de acest fel venite la finalul victoriei cu Egipt, scor 3-2. Naționala lui Messi s-a confruntat cu plângerile „faraonilor” la adresa arbitrajului condus de francezul Francois Letexier. Anumite voci critice au susținut că argentinienii beneficiază de un tratament preferențial.
„Nu există niciun favoritism”, a tranșat Lionel Scaloni, în conferința dinaintea meciului cu Elveția, considerând că „totul este exagerat pe rețelele de socializare”.
„În zilele noastre, chiar și cele mai mărunte lucruri capătă proporții uriașe. Nu există «ajutor» în fotbal. Având în vedere că suntem în 2026, cu toată tehnologia actuală, este imposibil. La urma urmei, regulile există. Sunt clare”, a spus selecționerul, citat de rmcsport.bfmtv.com.
Lionel Scaloni nu acceptă acuzele aduse Argentinei pe final de Mondial: „Ar fi trebuit să vă prezentați scuze nouă și lui Leo”
Criticile s-au concentrat în special pe al doilea gol marcat de Egipt, anulat în cele din urmă pentru un fault comis la începutul fazei asupra lui Lisandro Martinez. „Este un fault, nu există altă interpretare posibilă”, a clarificat Lionel Scaloni, care se afla la conducerea naționalei și la triumful de la Mondialul din 2022.
„Încă din 1986 se spunea că beneficiem de un tratament preferențial”, a comentat Scaloni. „Deci nu este ceva nou... Din câte îmi amintesc, Argentina a fost mereu o echipă redutabilă în acest turneu și, într-un fel, folosim acest lucru pentru a le arăta jucătorilor că există oameni care nu vor ca Argentina să câștige.
Dar este normal, la fel cum sunt oameni care nu vor ca alte echipe să câștige. Poate că sunt mult mai mulți cei care nu vor ca noi să câștigăm, iar noi ținem cont de asta. Jucătorii înțeleg. Folosim asta ca pe o formă de rebeliune pentru a-i motiva să se autodepășească”, a mai spus Scaloni.
Acesta are o dorință clară în ceea ce privește moștenirea pe care o va lăsa echipa pe care o conduce. „Mi-ar plăcea ca această națională să fie amintită ca o echipă care nu a renunțat niciodată”, a declarat el în conferința de presă de vineri, în ajunul sfertului de finală cu Elveția. „Aceasta este amprenta pe care vrem să o lăsăm.”
Cel care conduce Albiceleste din 2018 a profitat de ocazie pentru a trimite o săgeată către presă, care îl descrie pe Lionel Messi ca fiind un jucător mai lent decât în trecut. „Ar fi trebuit să vă cereți scuze nouă și lui Leo”, i-a răspuns Scaloni unui jurnalist. „Dacă vorbiți despre performanțele sale fizice, ei bine, Leo aleargă distanțe care sunt mereu similare în timpul meciurilor. Nu aleargă mai mult sau mai puțin, are performanțe constante.”
{{text}}