Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Răsturnare de situație cu transferul lui Mihai Lixandru!

Mihai Lixandru ar putea rămâne la FCSB // FOTO: Instagram

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 11 iulie 2026

Mai pleacă?! Mihai Lixandru (25 de ani) este tot mai aproape să rămână la FCSB și în noul sezon! Gigi Becali (68 de ani) a declarat că nu se mai așteaptă ca mijlocașul să fie transferat în această vară, după ce atât el, cât și MM, anunțau zilele trecute că a bătut palma cu o formație din zona Golfului.

În ultimele luni, Lixandru s-a aflat pe lista fotbaliștilor despre care s-a vorbit că ar putea pleca în străinătate, însă patronul roș-albaștrilor consideră că șansele unui transfer au scăzut considerabil.

Gigi Becali, sceptic privind situația transferului lui Lixandru: „Nu cred că mai pleacă!”

Finanțatorul celor de la FCSB a afirmat că nu mai are informații despre o posibilă mutare a mijlocașului și a lăsat de înțeles că acesta va continua la formația roș-albastră și în sezonul viitor.


„Vorbeam de «dacă» acum două săptămâni, eu nu mai știu nimic, nu știu eu. Treaba lui, MM știe asta. Afacerile de 500-600.000 de euro le face MM. De la un milion în sus intervin eu. Nu cred că mai pleacă Lixandru”, a declarat Gigi Becali la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Becali sugerează că mijlocașul va rămâne în lotul pregătit de Marius Baciu, cel puțin pentru prima parte a sezonului.

FCSB caută în continuare întăriri

Deși pare convins că Lixandru va continua la FCSB, Gigi Becali nu renunță la planurile de a întări lotul înaintea noului sezon. Acesta a confirmat că Denis Drăguș și Florinel Coman rămân principalele ținte ale roș-albaștrilor, chiar dacă, în acest moment, negocierile nu au înregistrat progrese.


„Coman sau Drăguș îi așteptăm oricând, orice ar fi, orice transferuri ar fi, îi așteptăm oricând pe ei. N-avem nicio veste la ora asta”, a spus Becali.

Lixandru trebuie să plece, negocierile s-au finalizat. Acolo e mai complicat, echipele sunt de stat, trebuie o aprobare a ministerului. Va fi transfer definitiv, FCSB va încasa.



- Mihai Stoica, vineri, despre situația lui Mihai Lixandru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.