După ce a câștigat la Wimbledon primul titlu de Grand Slam al carierei, Linda Noskova (21 de ani, 12 WTA) a avut un mesaj de mulțumire pentru Ivana, mama ei, care a decedat în urmă cu doi ani, chiar înainte de Wimbledon, din cauza cancerului.
La Wimbledon, Linda Noskova a reușit să câștige o finală spectaculoasă cu Karolina Muchova (29 de ani, 9 WTA), scor 6-2, 5-7, 6-3, și și-a adjudecat primul titlu de Mare Șlem al carierei. S-a prăbușit la pământ, epuizată, după care a urcat în tribunele Terenului Central din Londra pentru a-i îmbrățișa pe Dahos, tatăl ei, și membri ai echipei.
Linda Noskova, „sărut” către cer și mesaj pentru mama ei: „Îți mulțumesc”
Mai târziu a primit trofeul din mâinile lui Catherine, Prințesa de Wales, care a privit din Loja Regală duelul grozav dintre Noskova și Muchova.
„Nici măcar nu știu cum să-l țin, asta în primul rând”, a spus Linda. „Ziua de azi e incredibilă. Toate meciurile au fost foarte grele, atât fizic, cât și mental. Mai ales ziua de astăzi. Nu a fost deloc ușor până la ultimul punct”, a continuat ea, după care i-a transmis un mesaj adversarei sale.
„Karo, m-ai făcut să muncesc pentru trofeu. Nu voi uita acest duel. Așa cum ai spus, suntem prietene. Sunt atât de bucuroasă că am jucat prima mea finală de Grand Slam cu tine. Cred că am făcut istorie astăzi și că toți fanii de-acasă, din Cehia, sunt mândri de noi. Indiferent de rezultatul de azi, cred că a fost o zi bună pentru amândouă”, a precizat Noskova, felicitând-o atât pe compatrioata ei, cât și pe echipa sa.
„Vreau să mulțumesc echipei mele. Vreau să îi mulțumesc tatălui meu pentru că a venit aici și familiei mele. Știu că nu vă place să zburați așa că apreciez. Vreau să le mulțumesc tuturor prietenilor, susținătorilor, sponsorilor, agenților și întregii mele echipe. Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu pentru că mi-a fost alături, lucru care nu e deloc ușor, dar suntem împreună de 6 ani și sunt recunoscătoare. Nu aș fi aici fără tine”, a adăugat jucătoarea de 21 de ani.
A urmat un moment emoționant: Noskova i-a mulțumit Ivanei, mama sa, care a murit în 2024, de cancer, cu o zi înainte de startul Wimbledon.
„Um, mai este o persoană căreia aș vrea să îi mulțumesc și acea persoană e mama mea. Cu siguranță nu aș fi aici fără ea, așa că îți mulțumesc”, a spus Linda, printre lacrimi, în timp ce a trimis un sărut către cer.
„De-obicei nu plâng, nu e ok pentru mine. M-am bucurat atât de mult de aceste două săptămâni, de lacrimile de bucurie, de cele de tristețe, de toată transpirația și sângele scurs pentru asta. Totul a meritat așa că nu voi uita aceste două săptămâni”, a mai zis Noskova, înainte de a le mulțumi spectatorilor.
„Un ultim lucru: aș vrea să le mulțumesc tuturor fanilor. Voi ați făcut ca această finală să nu semene cu nimic din ce experimentasem anterior. De-abia aștept să mă întorc anul viitor”, a concluzionat cea mai tânără campioană la Wimbledon din ultimii 15 ani.
{{text}}