Simona Halep (34 de ani) a fost prezentă sâmbătă în Loja Regală de la Wimbledon, unde a asistat la finala feminină dintre Linda Noskova și Karolina Muchova.
Campioana din 2019 a urmărit meciul din cele mai bune locuri ale arenei, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu (59 de ani), despre care în ultimele luni au existat speculații că ar forma un cuplu.
Invitația primită de Simona Halep a venit ca urmare a statutului de fostă campioană la Wimbledon. În urmă cu șapte ani, românca cucerea trofeul după o finală memorabilă împotriva Serenei Williams, câștigată categoric, scor 6-2, 6-2.
GALERIE FOTO. Apariția Simonei Halep la Wimbledon a atras atenția presei britanice
Imaginile cu Simona Halep din Loja Regală au fost preluate de presa britanică, iar jurnaliștii au remarcat schimbarea de „look” a fostei lidere mondiale.
Cei de la Express au descris-o în două cuvinte, „de nerecunoscut”, apreciind transformarea fizică a româncei după retragerea din tenis.
Ulterior, jurnaliștii i-au dedicat un material amplu, în care au evidențiat atât revenirea sa la Wimbledon în calitate de fostă campioană, cât și mesajul emoționant transmis după finala feminină.
„Campioana de la Wimbledon arată complet de nerecunoscut, după ce a transmis un mesaj emoționant. O fostă campioană de la Wimbledon a publicat pe rețelele sociale un mesaj de mulțumire adresat organizatorilor turneului și a atras atenția prin transformarea sa fizică.
Simona Halep a fost aproape de nerecunoscut după ce a postat, sâmbătă seara, un mesaj emoționant dedicat organizatorilor de la Wimbledon, cărora le-a mulțumit pentru «o experiență de neuitat».
Campioana ediției din 2019 a fost invitată la finala feminină de simplu în calitate de fostă câștigătoare a turneului și a urmărit din tribune duelul dintre Linda Noskova și Karolina Muchova, pe Terenul Central.
Halep cunoaște foarte bine emoțiile unei finale pe Terenul Central. În 2019, românca a cucerit trofeul de la Wimbledon după o victorie categorică în fața Serenei Williams, scor 6-2, 6-2, acesta fiind al doilea și ultimul titlu de Grand Slam din cariera sa.
Cariera Simonei Halep a fost marcată și de suspendarea pentru dopaj din 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat. Inițial suspendată patru ani, românca a obținut reducerea sancțiunii la nouă luni în urma apelului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care a concluzionat că substanța provenea dintr-un supliment contaminat și nu fusese ingerată intenționat.
Halep a revenit în circuit în 2024, însă rezultatele nu au mai fost la nivelul care a consacrat-o. După eliminări la Miami și Hong Kong, românca și-a anunțat retragerea din tenis în februarie 2025, în urma înfrângerii suferite în primul tur al Transylvania Open, în fața Luciei Bronzetti”, notează cei de la Express.
{{text}}