Mirel Rădoi începe să-și contureze lotul pentru noul sezon la Gaziantep, iar presa din Turcia anunță că tehnicianul român și-a fixat o țintă importantă pentru postul de portar. Este vorba despre Orjan Nyland (35 de ani), goalkeeperul naționalei Norvegiei, unul dintre cei mai apreciați jucători ai nordicilor la Campionatul Mondial 2026.
Potrivit publicației GFK 27 TV, Nyland se află pe lista scurtă a clubului turc, însă transferul nu va fi ușor de realizat.
Eroul Norvegiei la Mondial
Nyland a avut un rol decisiv în parcursul istoric al Norvegiei la Cupa Mondială din 2026.
Printre candidații pentru postul de portar la Gaziantep FK se află și Orjan Nyland, portarul naționalei Norvegiei de la Cupa Mondială. Nyland are 35 de ani și este în prezent liber de contract. După prestațiile sale de la Campionatul Mondial, numărul cluburilor interesate a crescut, iar transferul său a devenit dificil.
- notează sursa citată.
Scandinavii au ajuns pentru prima dată în istorie în sferturile de finală ale competiției, fiind eliminați dramatic de Anglia, scor 1-2 după prelungiri.
Pe parcursul turneului, experimentatul portar a avut mai multe intervenții salvatoare, contribuind decisiv la calificările obținute de echipa lui Stale Solbakken și devenind unul dintre remarcații competiției.
Ajuns liber de contract după despărțirea de Sevilla, Nyland are o experiență bogată în fotbalul european.
În carieră, a evoluat pentru Volda Jugend, IL Hodd, Molde, Ingolstadt, Aston Villa, Norwich City, Bournemouth, Reading, RB Leipzig și Sevilla, iar la finalul sezonului a rămas liber de contract.
Mirel Rădoi a bifat deja primul transfer
Până la eventuala sosire a lui Nyland, Gaziantep a realizat deja primul transfer al verii. Clubul pregătit de Mirel Rădoi l-a adus pe Ulrich Meleke, fostul mijlocaș din Superligă care a evoluat pentru FC Botoșani, CFR Cluj și FC Voluntari.
Internaționalul ivorian vine din Emiratele Arabe Unite, unde a evoluat în ultimii ani pentru Al Bataeh, iar acum revine sub comanda antrenorului român.
{{text}}