Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo renunță la unul dintre pariurile lui Andrei Nicolescu: „Talent și potențial să însemne ceva foarte important”

Luca Bărbulescu (dreapta) / Foto: Instagram

Articol de Romeo Ene   —  luni, 13 iulie 2026

Dinamo se pregătește să se despartă de atacantul Luca Bărbulescu (19 ani), unul dintre jucătorii în care președintele Andrei Nicolescu își punea mari speranțe în urmă cu un an.

Transferat în mai 2025, fotbalistul nu a reușit să se impună și este foarte aproape de plecare, potrivit trumedia.ro.

Luca Bărbulescu pleacă de la Dinamo

Atacantul nu i-a convins nici pe Zeljko Kopic, fostul antrenor al „câinilor”, nici pe actualul tehnician, Nuno Campos.


În iarnă, Bărbulescu a fost împrumutat la Corvinul Hunedoara, însă nu a bifat niciun minut pentru formația care a promovat în Superliga după o pauză de 34 de ani. În aceste condiții, Dinamo a decis să renunțe la serviciile sale.

Format la academia lui Augsburg, Luca Bărbulescu semnase cu Dinamo un contract valabil pe trei ani, cu opțiune de prelungire.

Debutul oficial a venit abia în decembrie 2025, când a intrat în minutul 89 al partidei Farul, Dinamo 0-0, din grupele Cupei României. Câteva zile mai târziu, atacantul a debutat și în Superliga, în victoria cu 4-0 împotriva celor de la Metaloglobus, evoluând doar cinci minute.

În total, Bărbulescu a strâns două meciuri în tricoul alb-roșu. Șansele sale de a primi mai multe minute erau reduse, în condițiile în care Dinamo îi are în lot pentru postul de atacant pe George Pușcaș, Mamadou Karamoko și Oliver Hintsa.


Potrivit Transfermarkt, Luca Bărbulescu este cotat în prezent la 25.000 de euro.

În mai 2025, Andrei Nicolescu vorbea în termeni entuziaști despre potențialul acestuia și îl considera unul dintre pariurile clubului pentru viitor.

Anul ăsta fac un nou pariu și o să vedem ce va însemna Luca Bărbulescu pentru Dinamo anul viitor.



E un pariu și eu sunt convins că acest copil are talentul și potențialul să însemne ceva foarte important pentru Dinamo.



- Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, în mai 2025

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.