Partida dintre FC Braşov, formaţie pregătită de Răzvan Lucescu şi Rapid Bucureşti, contînd pentru etapa a 8-a a Ligii I, se va desfăşura luni, 22 septembrie, la ora 17.00. Confruntarea directă este considerată un duel al marilor orgolii, dat fiind faptul că formaţia de sub Tîmpa este pregătită de fostul antrenor al Rapidului, iar la conducerea clubului se află fostul preşedinte executiv din Giuleşti, Dinu Gheorghe.
”Finala? Poate pentru ei. Pentru noi urmează meciul de la Buzău, care este cea mai importantă partidă în acest moment. După aceea vom avea timp să ne concentrăm asupra confruntării cu Rapid”, susţine Răzvan Lucescu. La FC Braşov evoluează cinci jucători care au activat şi la Rapid: Nicolae Constantin,Marius Măldărăşanu, Robert Ilyes, Cristi Ionescu şi Mugurel Buga. Ultimul nu are drept de joc în partida cu Rapid: ”Mi-ar fi plăcut să joc. Cu cît mai repede, cu atît mai bine, dar nu se poate pentru că sînt împrumutat de la Rapid“, a declarat Buga.
{{text}}