Presa din Anglia a reacționat după eliminarea dramatică suferită de naționala condusă de Thomas Tuchel (52 de ani) în semifinalele Campionatului Mondial 2026, 1-2 cu Argentina.
Anglia a deschis scorul în minutul 55 prin Anthony Gordon, însă naționala condusă de Tuchel s-a retras imediat, iar inițiativa a fost preluată de Argentina, care a dominat autoritar partida.
Cu trecerea timpului, Thomas Tuchel a efectuat mai multe schimbări defensive în tentativa de a conserva rezultatul, însă Argentina a revenit în joc în minutul 85 după execuția fantastică a lui Enzo Fernandez.
În minutul 90+2, Lionel Messi a centrat perfect în careul mic al Angliei, iar Lautaro Martinez a reluat imparabil cu capul și a calificat-o pe Argentina în marea finală, unde o va înfrunta pe Spania.
The Sun, după Anglia - Argentina 1-2: „Adevărul doare, dar trebuie spus”
„Thomas Tuchel trebuia să fie piesa lipsă care să completeze puzzle-ul. Dar, când a trebuit să ia decizii importante, care să-i justifice salariul și contractul nou semnat chiar înaintea Campionatului Mondial, Tuchel a acționat ca predecesorii săi.
Jucătorii trebuiau să îi înfrunte piept la piept pe argentinieni, dar Tuchel a ales să construiască un zid în fața porții. Astfel, i-a încurajat pe adversari să preseze în continuu. Și când joci cu Argentina, nu cu Mexic, dai de poate cel mai mare jucător din toate timpurile, Lionel Messi.
Tuchel rămâne un om care și-a pierdut nervul când conta cel mai mult. Adevărul doare, dar trebuie spus”, au scris jurnaliștii de la The Sun.
Daily Mail, după eliminarea Angliei din semifinalele CM 2026: „Aceasta doare mai mult decât restul”
„S-a întâmplat din nou... E și mai multă durere pentru Anglia. Nu e a treia oară norocoasă. Cei Trei Lei pierd a treia semifinală consecutivă la Cupa Mondială, iar aceasta doare mai mult decât restul. 1-0 până în minutul 84, dar nu au reușit să reziste.
Argentina a produs revenirea pe care pare să o aibă întotdeauna în astfel de ocazii. Campionii en-titre își vor apăra coroana duminică”, au scris jurnaliștii de la Daily Mail.
{{text}}