Nu aruncați apa din cădiță! Messi înfruntă o Spanie cu departament de HR » 6 idei după semifinalele CM 2026

Mondialul a rămas cu doar două echipe în picioare, după Franța - Spania 0-2 și Anglia - Argentina 1-2. Reporterul George Nistor vine cu 6 concluzii neconvenționale despre semifinalele care au conturat cealaltă față a turneului.

Pregătiți cădița mondială

Într-o fotografie făcută în 2007, înainte ca lumea să știe cine este Lamine Yamal, Lionel Messi scălda în balie un bebeluș rotofei pe care avea să-l înfrunte într-o finală de Campionat Mondial. „Mai tăiați din ele, dom'le!”. Mulți scenariști n-ar fi trecut nici de prima ședință de producție.

Duminică, nu știm cine pe cine va șampona, dar într-o balie mai mare, 110 metri lungime și 70 lățime, în fața a sute de milioane de ochi mari, se pun apă pură în cădiță, busuioc din grădina catalană, o rățușcă galbenă și începe bălăceala.

Vine și nașa Infantino, să pună moneda belșugului și apoi să verse apa la rădăcina unui copac. Omenirea nu-și mai permite să ignore superstițiile. Măcar să știm că am făcut tot ce ținea de noi.

Luis de la Fuente, HR Manager Spain

Selecționerul iberic a antrenat tot turneul o echipă de 11 funcționari, cu responsabilități dinamice, mereu altele de la meci la meci, ba chiar poate și de la un interval de joc la altul. În instituția Spania, fișa postului chiar se respectă.

Dacă Rodri aprobă, Dani Olmo distribuie, Fabian Ruiz verifică dacă nu s-a pierdut vreun document pe drum, Oyarzabal semnează unde trebuie, iar când Pedro Porro primește task-ul, nu întreabă niciodată de ce și până când. Îl face.

Așa a fost învinsă Franța. Nu de un geniu care a decis singur semifinala, ci de o echipă în care responsabilitatea circulă impecabil. Când mai toate marile echipe își construiesc identitatea în jurul unei vedete, „Furia roja” a externalizat gloria către departamentul de resurse umane. Iar până acum, recrutarea funcționează magistral.

Pedro Porro este probabil cel mai bun exemplu, nu făcea parte din nucleul care cucerea Europeanul în urmă cu doi ani. A respectat procedura, a primit pasa lui Dani Olmo și a semnat calificarea. Nu a fost întâmplare. La Spania, și ultimul angajat știe unde se află biblioraftul.

Se întrevede și prima misiune a lui Zidane

În echipa Franței, totul trece pe la Mbappe și nimeni nu l-a acuzat pe Deschamps că toată echipa joacă pentru Țestos. Coboară între linii, cere mingea, încearcă să accelereze jocul, să atragă adversari, să inventeze pasa și, la final, tot el ar trebui să apară în careu pentru a încheia acțiunea.

Această contradicție a devenit limpede. Mbappe a simțit din nou că trebuie să fie și începutul, și mijlocul, și sfârșitul atacului francez, iar fiecare coborâre a lui spre minge l-a îndepărtat exact de zona în care este cu adevărat devastator.

Pentru Zidane, viitorul selecționer, ar putea fi prima problemă de rezolvat. Saltul matur al acestei generații fantastice va veni abia atunci când Mbappe nu va mai simți obligația de a rezolva totul, ci va putea avea încrederea de a aștepta la capătul acțiunii.

Anglia - Argentina greatest hits. A plouat mov

Chiar dacă a început încrâncenat, și a doua semifinală a fost hit bun, de pus pe repeat până te iau nervii. Supărător oarecum e că, pe final, Anglia nu a mai trăit în speranța unei inspirații. O logică în spate ar fi, chiar dacă tot dezamăgitoare, că inspirația trebuie să te găsească în atac, la fel cum Michael Jackson a crezut toată viața lui că inspirația trebuie să te găsească în studio, noaptea după 22:00, că altfel vine și pleacă la Prince.

Ca-n Purple Rain, Anglia a acceptat inevitabilul și așa Argentina a întors scorul. Totodată, nu pot să nu remarc cum se deconstruiesc toți cei care susțineau că, în echipa Argentinei, toți joacă pentru Messi. De parcă Messi n-ar juca pentru toți.

Iată și meciul magistral, cu două pase decisive, în care a nu a marcat. Piticul nu este sistemul, ci marele artist al lui.

Tranquilo, Toro, dejamos jugar

Introdus în minutul 81, Lautaro Martinez a intrat exact cât să-și facă treaba. Pentru că Interul este în prim-plan mediatic în România, observ de foarte multe ori că atacantul lui Chivu este caracterizat ca fiind un goleador, idee care a devenit greșită, pentru că nu mai este de doi-trei ani, aș zice.

Fapt ce îl duce într-o zonă a rateului închipuit, pentru că înscrie mai puțin decât în prima sa perioadă în nerazzurro.

Azi, El Toro e metamorfozat, e mai mult decât un atacant, un jucător mai complet. Coboară mult, se pune în sprijinul ofensivei, se dezice de mania protagonismului, o maladie foarte prezentă printre fotbaliștii cu profil de atac.

La golul înscris Angliei, demarcarea sa este excepțională. Survol de clasă. Virilidad, simbolo de poder, autoridad, cum spune poate cel mai frumos video de prezentare care a existat vreodată. Trecut-au opt ani.

Premier League n-a dat o apărare decentă Angliei

Ar putea fi o temă de dezbatere pentru fotbalul englez. Grandiosul Premier League nu a putut livra primei reprezentative un portar decent spre bun și o apărare cu care să-ți duci semifinala până la capăt.

Ce e artificial și ce nu în cel mai urmărit campionat? Nu cumva infuzia de capital supraevaluează mediocritatea? Mai e de ajuns detenta în 2026?

În a doua repriză, când Argentina a început să preseze, am observat câteva faze ale apărării cu adevărat desprinse din bug-uri FIFA. Tocmai din acest motiv, nu aș da prea tare cu bățul în Tomas Tuchel pentru că minutul 90 l-a prins pe teren cu patru fundași centrali și doi de bandă. Din patru, nu a făcut doi zdraveni.