International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   FINALA

Nici Barcelona, nici Real Madrid, nici Bayern! Clubul neașteptat care dă, pentru a 3-a oară consecutiv, cei mai mulți jucători în finala Mondialului

Anglia - Argentina 1-2 în a doua semifinală de la Campionatul Mondial 2026

Articol de Tudor Belivacă   —  joi, 16 iulie 2026

Spania - Argentina este finala Campionatului Mondial din 2026. Pentru a treia oară consecutiv, Atletico Madrid este echipa care dă cei mai mulți jucători în ultimul act al turneului final mondial.

  • Duelul Spania - Argentina a fost programat duminică, 19 iulie, de la ora 22:00. Finala mică a competiției dintre Franța și Anglia a fost programată pe 19 iulie, de la ora 00:00.

Încă din 2018, Atletico Madrid a fost clubul care a dat cei mai mulți jucători, chiar dacă în ultimul act din 2022 a fost la egalitate cu cei de la Bayern Munchen. Statistica se referă la toți jucătorii din lot, nu titularii sau jucătorii care intră de pe bancă în actul final.

Atletico Madrid, pentru a treia oară consecutiv, dă cei mai mulți jucători în finala Campionatului Mondial: nouă fotbaliști!


În finala din 2018 de la Moscova, Franța - Croația, scor 4-2, Atletico Madrid a dat patru jucători: Sime Vrsaljko (Croația), Antoine Griezmann, Lucas Hernandez și Thomas Lemar (Franța), pe vremea acea proaspăt transferat la echipa din capitala Spaniei.

Pentru ultimul act din 2022, Argentina - Franța, Atletico Madrid a dat patru jucători, la egalitate cu Bayern Munchen. Madrilenii au fost reprezentați prin Antoine Griezmann (Franța), Rodrigo De Paul, Nahuel Molina, Angel Correa (Argentina). Bayern Munchen a dat și ea tot patru jucători, toți fracezi: Kingsley Coman, Benjamin Pavard, Dayot Upamecano și Lucas Hernandez care a fost accidentat pe parcursul turneului, dar parte din lotul lui Didier Deschamps.

În 2026, Atletico Madrid va trimite în ultimul act din SUA nu mai puțin de nouă jucători: Marcos Llorente, Marc Pubill, Alex Baena, Alejandro Grimaldo pentru Spania și Juan Musso, Giuliano Simeone, Nahuel Molina, Julian Alvarez și Thiago Almada pentru selecționata Argentinei. Nico Gonzalez, care a jucat sub formă de împrumut sezonul trecut la Atletico, s-a întors înapoi la clubul-mamă Juventus.

  • În ciuda faptului că din 2018 Atletico are cei mai mulți jucători în finalele de la turneele finale mondiale, la nivel de club echipa condusă de Diego Simeone nu a avut mari realizări: Supercupa Europei imediat după Campionatul Mondial și un titlu în Spania în sezonul 2020-2021. Trofeul Europa League care a trimis-o în finala Supercupei Europei a fost câștigată cu puțin timp înainte de startul Campionatului Mondial din 2018. Sezonul precedent, Atletico Madrid a terminat pe 4 în La Liga, sub Barcelona, Real Madrid și Villareal.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.