International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   FINALA

FIFA preia un alt model din sporturile americane » Ce vor primi campionii mondiali pe lângă trofeu și medalii!

Câștigătorii marii finale a CM 2026 de duminică, Spania - Argentina, își vor putea pune pe degete inelele de campioni

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 17 iulie 2026

În premieră pentru competițiile pe care le organizează, FIFA va premia câștigătorii Cupei Mondiale 2026 și cu un inel comemorativ. Jucătorii învingători în finala Spania - Argentina vor primi 30 de astfel de bijuterii dintr-o serie limitată (2026), care vor fi ulterior puse la dispoziția suporterilor din întreaga lume ca produs oficial licențiat de forul mondial.

Duminică, 19 iulie, pe „MetLife Stadium din New York, de la ora 22:00 (în direct la Antena 1 și pe antenaplay.ro), Spania și Argentina se vor lupta pentru titlul mondial, după ce au avansat în finala unui turneu lung și solicitant.

Nu numai Cupa Mondială va fi pusă în joc, dar, pentru prima dată la un turneul final, FIFA va face o surpriză celor care vor învinge. Forul prezidat de Gianni Infantino îi va premia, în prezența președintelui SUA, Donald Trump, pe câștigători cu inele comemorative, pe lângă tradiționalele medalii de aur.


Toate acestea sunt în conformitate cu tradiția emblematică din sporturile americane. Fiecare inel face parte dintr-o ediție limitată de doar 2.026 de piese numerotate individual, ca un omagiu direct adus anului turneului care a adunat în premieră la start 48 de echipe naționale, ce s-au întrecut în 102 meciuri până în prezent.

Dintre acestea, 30 vor fi acordate echipei câștigătoare, în timp ce restul de 1.996 vor fi puse la dispoziția tuturor doritorilor din lume ca produse oficiale licențiate FIFA, oferindu-le suporterilor oportunitatea de a deține o piesă unică din istoria Cupei Mondiale FIFA 2026.

Pe inele vor fi imaginea trofeului și numele câștigătoarei

Pe o parte a inelului va fi gravat trofeul Cupei Mondiale, în timp ce cealaltă va fi personalizată cu numele echipei câștigătoare.


Campionii din NBA primesc de multă vreme astfel de inele pentru a marca trofeul câștigat / Foto: Facebook

Fiecare inel va fi numerotat individual, este realizat la comandă și însoțit de un certificat de autenticitate. Imediat după finală, căpitanul și antrenorul echipei câștigătoare vor primi inele „temporare” pentru a comemora evenimentul.

Fiecare dintre cele 30 de inele ale câștigătorilor va fi apoi personalizat înainte de a le fi înmânate oficial, la o dată comunicată ulterioar, asigurând „o potrivire perfectă pentru o realizare destinată să dureze o viață”, cum anunță FIFA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.