International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ARGENTINA

Îmbrățișări, lacrimi, aplauze » De ce se stă la coadă la conferințele lui Scaloni

Jurnaliștii argentinieni stau la coadă ca să-l îmbrățișeze pe Lionel Scaloni / Foto: Bild Zeitung

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 17 iulie 2026

Conferințele de presă ale Argentinei sunt un adevărat spectacol. Mai puțin din cauza selecționerului Lionel Scaloni și mai mult datorită jurnaliștilor sud-americani.

Jurnaliștii străini prezenți la conferințele organizate de Federația argentiniană, în special după victoriile reprezentativei Albiceleste, asistă la un adevărat show. Un spectacol al cărui protagonist nu este nici departe selecționerul Lionel Scaloni, ci reporterul argentinian. Oricare ar fi acesta și indiferent pentru ce publicație relatează de la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada!

A rămas „fără adjective pentru a descrie măreția echipei și a antrenorului”

Ziariștii de la tabloidul german Bild au rămas cu gura căscată, după Argentina - Anglia 2-1, când au văzut coada făcută de colegii lor argentinieni în sala de presă, doar pentru a-l îmbrățișa pe Scaloni! În prealabil, fiecare întrebare pusă selecționerului fusese precedată de câte-un gest de afecțiune.


Primul care a luat cuvântul i-a spus lui Scaloni „vreau să te îmbrățișez”, altul i-a declarat că este „total extaziat” și că are „lacrimi în ochi”. Un al treilea a recunoscut că, deși e un jurnalist experimentat, a început să rămână „fără adjective pentru a descrie măreția acestei echipe și a acestui antrenor”.

Jurnalist argentinian către Lionel Scaloni: „N-am nicio întrebare. Vreau doar să te îmbrățișez”

Dar un al patrulea i-a întrecut pe toți: „Nu am nicio întrebare, vreau doar să te țin în brațe. Asta vrea toată lumea din țara noastră să facă acum”. Culmea e că victoriile Argentinei au „spart” până și rivalitatea cu Brazilia. O jurnalistă din Țara Cafelei, Djalma Feitosa Dias, i s-a adresat astfel lui Scaloni: „Nu vreau să te deranjez cu o întrebare. Vreau doar să-ți urez toată fericirea din lume, tată!”.

Lionel Scaloni

Un alt moment emoționant s-a petrecut când fostul internațional argentinian Martin Palermo i-a adus aminte de trecutul lor comun la Estudiantes La Plata: „Nu vă vorbesc în calitate de jurnalist, ci în calitate de fost coechipier. Întrebarea mea vine din acea perioadă, din momentele minunate pe care le-am împărtășit la Estudiantes: V-ați fi putut imagina toate acestea atunci?”.

Manifestările de adulare la adresa lui Lionel Scaloni au început înaintea debutului Albiceleste la Mondialul 2026

Bild susține însă că show-ul ziariștilor argentinieni are loc încă dinaintea debutului Argentinei la turneul final din SUA, Mexic și Canada: „S-ar putea să vă gândiți că, după ce ajungi spectaculos în finală, este inevitabil să existe o stare de emoție sporită, chiar și în rândul jurnaliștilor. Este adevărat.

Totuși, aceste manifestări de adulare au loc încă de la începutul Cupei Mondiale. Scaloni a fost întâmpinat la vremea respectivă cu formulări de genul „Știi că te admir?” sau „Ne-ai făcut să transpirăm în loja presei – și nici măcar nu am jucat încă!”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.