Un caz care a șocat lumea fotbalului ia amploare după încheierea Campionatului Mondial 2026. Jaminton Campaz, internaționalul columbian care a participat la turneul final, este de negăsit după ce a primit amenințări cu moartea în urma eliminării Columbiei.
Presa din America de Sud relatează că fotbalistul nu s-a mai întors în țara natală împreună cu restul delegației, iar locul în care se află în prezent nu este cunoscut oficial.
A ratat o ocazie uriașă, apoi au apărut amenințările
Columbia a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a pierdut la loviturile de departajare în fața Elveției. Campaz ar fi putut schimba soarta calificării în minutul 115, când a scăpat singur cu portarul, însă nu a reușit să înscrie.
La scurt timp după meci, mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani a devenit ținta unui val de amenințări cu moartea, îndreptate atât împotriva lui, cât și a familiei sale.
Jaminton Campaz a dispărut // FOTO Imago ImagesMesaj emoționant: „Nicio pasiune sportivă nu justifică ura”
La două zile după eliminare, Campaz a publicat un mesaj pe rețelele sociale, în care și-a cerut scuze suporterilor și a condamnat violența.
„De mic am visat să reprezint Columbia, să aud imnul și să marchez un gol la Cupa Mondială. Împărtășesc durerea acestei eliminări și îmi pare foarte rău că nu am reușit să vă aduc bucuria pe care o speram cu toții.
Vreau însă să știți că nu mi-a lipsit niciodată determinarea, sacrificiul sau dragostea pentru acest tricou. Columbia mea, vă rog, să nu pierdem niciodată respectul reciproc. Putem avea opinii diferite și putem simți frustrare sau tristețe, dar nicio pasiune sportivă nu justifică ura sau trăitul în frică”, a transmis fotbalistul.
Potrivit portalului brazilian Terra, Campaz trebuia să zboare din Vancouver spre Bogota împreună cu mai mulți colegi de la națională. Totuși, acesta nu s-ar fi prezentat la îmbarcare, iar de atunci nu a existat nicio confirmare oficială privind locul în care se află.
Jurnaliștii brazilieni susțin că nu se știe dacă fotbalistul a rămas în America de Nord sau a plecat direct în Argentina, unde este legitimat la Rosario Central. Federația Columbiană de Fotbal a condamnat public amenințările și a solicitat autorităților deschiderea unei anchete pentru identificarea persoanelor responsabile.
Cazul readuce în memorie tragedia lui Andres Escobar
Situația lui Jaminton Campaz a readus imediat în atenție unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria fotbalului.
În 1994, fundașul columbian Andres Escobar a fost ucis la câteva zile după Campionatul Mondial din Statele Unite, unde marcase un autogol în meciul cu țara gazdă. Crima a rămas unul dintre cele mai șocante momente din sportul mondial și un simbol al consecințelor extreme pe care le poate avea ura legată de fotbal.
{{text}}