Ioan Andone (66 de ani) a fost prezent la FC Voluntari - FC Botoșani, scor 2-2, la debutul noului sezon al Superligii, și a spus cum vede stagiunea care abia a început.
Ioan Andone crede că fosta lui echipă, Dinamo, nu va pierde duminică la Ploiești. Totuși, avertizează că bucureștenii trebuie să mai facă transferuri pentru a putea avea o echipă competitivă și în acest sezon.
„Fălcosul” este curios să vadă și cum se vor prezenta giuleștenii cu Daniel Pancu pe banca tehnică.
VIDEO. Ioan Andone: „Dinamo nu pierde cu Petrolul”
„O partidă bună la Voluntari - Botoșani, echitabil scorul, repriza a doua mai bună. A intrat și soarele, nu a mai fost așa cald. Ocazii de poartă, putea să câștige Voluntari, putea la ultima fază și Botoșani. Sunt echipe diferite față de sezonul trecut, au apărut jucători. Să vedem ce se va întâmpla, dar e destul de bine pentru prima etapă a noului sezon. M-aș bucura ca Voluntari să facă un sezon bun.
Nu l-am văzut pe Dan Petrescu, l-am văzut pe Pancu, am stat de vorbă. Rapidului îi trebuie lot. Pancu a făcut niște lucruri excepționale la CFR, acum e alt lot, e altă presiune. El e rapidist convins, dar să vedem, nu știu dacă au încă echipă de titlu. Încă nu pot să mă pronunț până nu văd echipele în meci.
Dinamo nu va pierde la Ploiești. Nu știu dacă va câștiga, pentru că și Dinamo are schimbări destul de mari în lot, le-au plecat o grămadă de jucători. Să vedem, transferuri se mai pot face”, a spus Ioan Andone.
{{text}}