Sporturi   •   Gimnastica   •   SALA NADIA COMĂNECI

Nadia Comăneci, discurs pe scenă: „M-am uitat la Ion Țiriac și am zis: «Nu se poate»”

Nadia Comăneci (64 de ani) a urcat pe scenă la inaugurarea sălii care îi poartă numele, la Otopeni

Articol de Adrian Duţă, Valentin David (video), Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 18 iulie 2026

Nadia Comăneci (64 de ani) a urcat pe scenă la inaugurarea sălii care îi poartă numele, la Otopeni, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la prima notă de 10 obținută în istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice.

La Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, Nadia Comăneci obținea prima notă de 10 la o Olimpiadă. 50 de ani mai târziu, pentru a sărbători evenimentul, Ion Țiriac și fundația lui au finanțat construcția sălii în care să practice gimnastica copiii, gratis.

Sunt așteptați 300 de copii în prima zi de selecții de la Sala „Nadia Comăneci”, care a fost ridicată în 9 luni, cu costuri de 8 milioane de euro.


În 2025, când Nadia și Ion Țiriac au vorbit despre proiect, fosta mare campioană spera ca sala să fie gata până în 2028.

VIDEO. Nadia Comăneci: „M-am uitat la dânsul și am zis: «Nu se poate»”

„Domnule prim-ministru, vă mulțumesc că ați venit în această zi istorică, pe care toți românii o sărbătoresc. Echipa mea de la Montreal, care sărbătorește 50 de ani de la succes. Familia mea, care e prezentă și care a contribuit cu ceva la viața mea și la performanța mea”, a început Nadia.

„Domnule Țiriac, acum câteva luni mi-ați spus că vreți să faceți o sală de gimnastică, să sărbătorim 50 de ani de la primul 10. Am zis că e ceva fantastic, «puteți avea gata până în 2028, când e Olimpiada de la Los Angeles?». «Nu, vreau să fac pentru anul viitor, pentru sărbătoarea de 50 de ani».


M-am uitat la dânsul și am zis: «Nu se poate». «E, o să vezi». Aceasta nu e o clădire aniversară, e o șansă a copiilor mici să trăiască ce am trăi noi acum 50 de ani. Noi am avut puține oportunități, e necesar ca acești copii să facă orice fel de sport. E o investiție pentru tinerii de astăzi”, a continuat Nadia.

Sper că o să rămâneți surprinși de frumusețea sălii, pentru că domnul Țiriac nu face nimic mic. Sper ca fiecare dintre cei prezenți aici să fiți alături de noi, pentru a construi asemenea locuri pentru toți copiii, pentru a avea această șansă de a-și găsi visul. Mulțumesc Fundației Țiriac, sponsorilor. Sper ca această zi să fie una istorică.

- Nadia Comăneci

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.