Este bătaie la această Cupă Mondială pe tricoul lui Lionel Messi. Căpitanul Argentinei este foarte iubit și la turneul final organizat în SUA, Mexic și Canada, iar federația de la Buenos Aires comandă la fiecare joc întree 200 și 300 de exemplare în culorile selecționatei albiceleste cu 10 pe spate.
Adversarii reușesc cu greu să îl oprească pe Messi, trăgându-l uneori chiar de tricoul aflat la foarte mare căutare în rândul suporterilor de toate naționalitățile și al celor care-l înfruntă pe gazon. Așa s-a întâmplat și la CM 2026, unde s-a făcut și coadă la ușa vestiarului campioanei mondiale în așteptarea cadoului de la căpitanul Argentinei.
Pentru fiecare jucător sunt disponibile, în mod normal, trei tricouri la un meci: unul pe fiecare repriză și altul de rezervă. Totuși, în situația lui Leo Messi, lucruile stau complet diferit.
Lionel Messi are nevoie de sute de tricouri la fiecare meci al naționalei pentru a face față cererilor uriașeCererea pentru un tricou pe care Messi l-a purtat sau pe care federația (AFA) l-a pregătit pentru starul argentinian este colosală. Toată lumea vânează tricoul căpitanului campioanei mondiale, colegi, adversari, oficiali, sponsori și membri ai staffului.
De aceea AFA face comandă sponsorului de echipament pentru a imprima sute de tricouri suplimentare la fiecare acțiune a naționalei.
„Se fac 200 sau 300 de tricouri la fiecare meci al Argentinei. Cum avem câte două, se produc 650 de tricouri cu Messi”
Într-un interviu acordat recent la Amazon Prime Video Sport, Emiliano Martinez a dezvăluit cantitatea industrială de tricouri cu numele lui Lionel Messi produsă la fiecare acțiune a echipei naționale.
„L-am întrebat pe magazioner câte tricouri cu Messi trebuie să pregătească la fiecare meci. Mi-a zis: „Frate, facem 200 sau 300 de tricouri la fiecare partidă internațională în care joacă. Avem două meciuri, deci se produc 650 de tricouri cu Messi”, a povestit portarul lui Aston Villa.
Lionel Messi i-a dăruit tricoul său lui Roberto Baggio/ foto Instagram @robertobaggioGoalkeeperul argentinian, pentru care AFA comandă doar două tricouri, a explicat «Messimania»: „Le imprimă și sunt gata de livrare.
Pentru că știe că toată lumea - sponsorii, jucătorii, stafful, chiar antrenorii - au nevoie, evident, de un tricou cu Messi. Este ceva incredibil”.
Am mers în Argentina pentru a-mi vizita tatăl și am văzut pe stradă cinci sau șase copii, cu vârste între șase și nouă ani, care aveau tricoul meu, și am rămas plăcut surprins. Asta vreau să văd, nu un adult cu tricoul având numele meu pe spate, ci chiar pe acei copii
- Emiliano „Dibu” Martinez, portar Argentina
{{text}}