Petrolul s-a impus în prima etapă din noua stagiune de Superligă, scor 1-0, contra celor de la Dinamo, după un gol reușit de Rodrigo Martins, de la punctul cu var, în minutul 39.
După o lună de Campionat Mondial, fotbalul românesc ne obligă la o adevărată recalibrare a simțurilor. După Mbappe, Bellingham și stadioane arhipline, retina trebuie să se readapteze din nou la Superliga noastră.
Cronică de Cezar Titor » Am întrebat 100 de dinamoviști: „Vă e dor de Zeljko Kopic?”
Nu e New York, e Ploiești. Nu e MetLife Stadium, ci „Ilie Oană”. Nu sunt Lamine Yamal sau Leo Messi, ci Jerdea și Armstrong. Cu doar două ore înaintea marii finale a Campionatului Mondial, Spania - Argentina, competiția noastră internă propune Petrolul - Dinamo.
Cu doi tehnicieni lusitani la debut pe băncile celor două formații, întrebarea serii e simplă: cine mușcă mai tare? „Lupii”, o necunoscută în uvertura noii stagiuni, sau „câinii”, aflați în plină metamorfoză?
Cod alb-roșu în primul sfert de oră
„Câinii” au început în forcing partida, iar Soro a irosit o șansă monumentală în minutul 6. După un corner, mingea a ajuns la Raul Opruț. Fundașul stânga a trimis în careu, balonul a fost recentrat în fața porții, de unde Zima s-a opus în fața lui Alberto Soro, care a lovit defectuos mingea de la trei metri.
Au urmat trei șanse ale lui Danny Armstrong, toate în urma unor șuturi din afara careului. Primele două au fost respinse de Zima, iar la al treilea, deviat, s-a opus bara transversală. Asalt la poarta prahovenilor în primele minute!
După un sfert de oră de joc, prahovenii au ieșit din asediul „câinilor”, au prins culoare în obraji, însă perioada bună de joc a gazdelor nu s-a transpus și în vreo ocazie notabilă.
În minutul 30, Alex Pop și-a adus aminte ce are trecut în dreptul locului nașterii în buletin, Buenos Aires, a ridiculizat doi adversari la 35 de metri de poartă și a șutat năprasnic, însă tentativa sa a fost deviată la o palmă de bara din dreapta lui Zima.
Petrolul s-a repliat și a intrat cu avantaj la cabine
În minutul 34, după o fază orchestrată de Martins și Teixeira, Jerdea a ajuns la finalizare din poziție ideală, însă superparada lui Bellaarouch a menținut tabela intactă. Ritm bun pe „Ilie Oană”. Sângele latin, impregnat în ADN-ul celor două echipe în această vară, începe să se simtă.
Eforturile prahovenilor au dat roade în minutul 39. Teixeira a plecat cu mingea din propria jumătate, s-a strecurat printre apărătorii dinamoviști și a fost faultat de Raul Opruț în careu. Responsabilitatea execuției i-a revenit compatriotului Rodrigo Martins, care a transformat. cu puțin noroc, lovitura de pedeapsă și a deschis scorul pentru „lupi”, mai buni după primul sfert de oră.
Sursă video: Prima Sport 1
Dínamo Lusitano pornește cu stângul
La indigo, Dinamo a început mai bine și partea a doua. Zima a fost salvat din nou de bară în minutul 49: Danny Armstrong a șutat puternic de la marginea careului, însă nici de această dată scoțianul nu a reușit să marcheze.
„Câinii” au continuat să atace sisific: centrări fără destinatar, baloane în adâncime inutile, multă ceață pe construcție, posesie sterilă.
Au intrat și Hintsa, Tarbă sau Karamoko. Cel din urmă a avut și o șansă bună în minutul 75, când a șutat violent peste poartă, de la 16 metri. Până în respectivul minut, Dinamo încă avea 0 în dreptul șuturilor pe poartă în repriza a doua. În minutul 88, N'Lundulu putea închide definitiv ecuația rezultatului final, însă a șutat mult peste poartă.
Dinamo nu a reușit să egaleze, Petrolul suferă pentru trei puncte și le obține. Multe întrebări pentru „câini”. Prea multe. Pe același teren unde roș-albii, sub comanda lui Zeljko Kopic, defilau în sezonul trecut, 3-0.
FINAL. Petrolul - Dinamo 1-0
Minutul 39: GOL Petrolul! Opruț l-a faultat pe Teixeira în suprafața de pedeapsă, „centralul” a acordat penalty, Martins l-a transformat.
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.
7710 este numărul suporterilor prezenți în tribunele „Ilie Oană”. Înainte de primul fluier al duelului, cele două peluze ale galben-albaștrilor au afișat două scenografii de dimensiuni mari.
La pauză, mai multe grupări ale dinamoviștilor au părăsit locul destinat oaspeților!
VIDEO. Cum au deschis scorul prahovenii cu Dinamo
Sursă video: Prima Sport 1
Petrolul - Dinamo, echipele de start:
Petrolul (4-2-3-1): Zima - Căpușă, Papp, Zaian, A. Dumitrescu - Hanca, M. Ioniță - F. Martins, Ludewig, Texeira - Jerdea
Rezerve: Ș. Rădulescu, Georgescu - Argeșanu, M. Costache, Țuțu, Tolea, Manolache, C. Dumitrache, I. Paraschiv, Nlundulu Konda, Leescu, Chică-Roșă
Antrenor: Ricardo Sousa
Dinamo (4-2-2-2): Bellaarouch - Sivis, Pascual, Stoinov, Opruț - Mărginean, Soro - Armstrong, Cîrjan - Musi, Pop
Rezerve: Epassy, I. David, Duțu, Licsandru, Radu, C. Mihai, Udosen, I. Alex, Mazilu, Tarbă, Hintsa, Karamoko
Antrenor: Nuno Campos
Arbitru: George Roman // Asistenți: Valentin Avram și Florian Vișan
Rezervă: Ovidiu Robu // Obs. arbitri: Robert Dumitru
Arbitru VAR: Iulian Dima // Asistent VAR: Claudiu Marcu
Update, ora 19:15 » Andrei Nicolescu, înjurat de galeria lui Dinamo
„Nicolescu, m**e Nicolescu”, se aude dinspre peluza dinamovistă. Fanii „câinilor” au arborat și noua emblemă tăiată, așa cum s-a întâmplat și în finalul sezonului trecut. Scandările au continuat, fiind urmate și de ,,Dinamo, Dinamo suntem noi".
Update, ora 18:30 » Gafă pe autocarul lui Dinamo
Dinamo și-a recolantat autocarul, iar o gafă care sare în ochi îi va deranja pe suporterii „câinilor”.
Update, ora 17:20 » Gazonul arată bine înainte de Petrolul - Dinamo
Suprafața de joc de pe ,,Ilie Oană" nu a avut de suferit în urma intemperiilor din ultimele ore. Se fac ultimele pregătiri pentru jocul din această seară, cele două echipe urmează să ajungă în scurt timp.
Ambele grupări de suporteri ale ,,lupilor", Peluza ,,Ilie Oană" și Peluza Latină, pregătesc scenografii speciale pentru debutul în stagiunea 2026-2027 de Superligă.
Ce au declarat cei doi tehnicieni: „Victoriile aduc alte victorii” / „Trebuie să înțelegem că este un nou început”
Va fi un meci greu, un meci important. Întâlnim o echipă importantă pe care o respectăm, însă vom căuta să punem pe teren ceea ce am lucrat încă din prima zi. Vom căuta să ne păstrăm identitatea, să ne arătăm filozofia și, dacă vom da totul, îi vom face și pe suporteri să fie lângă noi.
Cred că victoriile aduc alte victorii. Mereu este bine să avem victorii, iar echipele mari gândesc așa. Nu contează cu cine jucăm, contează cum vom fi, iar asta este mentalitatea pe care o vreau și cred că jucătorii văd asta. Am înfruntat deja echipe bune și este timpul să începem să arătăm de ce sunt capabili.
Cel mai important pentru mine, în acest moment, este să creăm o echipă și să luptăm împreună. Nu contează sistemul pe care îl jucăm. Echipa trebuie să înțeleagă că trebuie să joace împreună și astfel arătăm ambiție. Am învățat deja că acesta este un club mare, iar cluburile cu mulți fani și cluburile mari au pasiune. Trebuie să avem această pasiune.
- Ricardo Sousa, antrenor Petrolul
Pentru mine sezonul a început mai devreme, dar acum simt că echipa este pregătită pentru noul sezon. Ne gândim doar la primul meci, altfel ne vom pierdut focusul. Este cel mai important meci, până acum. Le-am arătat jucătorilor unde sunt puternici, unde mai au lucruri de îmbunătățit.
Trebuie să înțelegem că este un nou început, începutul unui proiect. Trebuie să o luăm pas cu pas, să ne îmbunătățim, să creștem ca o echipă. Avem o idee nouă, o metodologie nouă, ceva diferit mereu, dar peste tot e așa. Jucătorii sunt pregătiți, vom vedea pe parcursul sezonului, iar în final vom vedea cum vom evolua.
- Nuno Campos, antrenor Dinamo
100va fi numărul duelurilor directe dintre Dinamo și Petrolul, bornă care va fi atinsă odată cu partida de mâine. Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 99 de ori, de 57 de ori au câștigat roș-albii bucureșteni, de 21 de ori s-au impus ,,lupii galbeni”, iar alte 21 de partide s-au terminat la egalitate.
Cele mai importante detalii, furnizate de Liviu Manolache, statisticianul Gazetei:
Petrolul este echipa în fața căreia dinamoviștii au reușit cele mai multe victorii pe prima scenă.
9 din cele 21 succese din contul prahovenlor au fost obţinute cu Ilie Oană pe bancă.
Cea mai mare diferenţă de scor în Superliga României: de 3 ori 6-0 pentru Dinamo, în 1960, 1982 şi 1991, diferenţă pe care a mai realizat-o contra „lupilor" doar Electroputere Craiova în 1991/92.
În partida din 1960 (21 noiembrie, Dinamo-Petrolul 6-0), Gheorghe Ene avea să marcheze patru goluri, iar în meciul din 1991 (25 august, Dinamo-Petrolul 6-0), joc disputat în prima rundă, albanezul Sulejman Demollari bifa debutul în fotbalul românesc, urmând a deveni în decembrie 1994, primul străin care a ajuns la 100 de partide în Superligă. Acesta a marcat atunci de două ori.
Petrolul este echipa care a oprit dominaţia singurei generaţii din istoria „câinilor" care a câştigat de patru ori la rând titlul în România, cea din anii ’60. S-a întâmplat în 1965/66, ediţie la finalul căreia ploieştenii cucereau campionatul pentru ultima dată.
14 septembrie 1966, Petrolul-Dinamo 3-0 (triplă Mircea Dridea), al doilea succes al prahovenilor la trei goluri diferenţă, cel mai mare pro-ploieşteni din istoria duelurilor directe. Primul s-a consemnat în iulie 1961, atunci când acelaşi Mircea Dridea şi-a trecut numele pe tabela la toate reuşitele gazdelor.
Pe 25 septembrie 2011, dinamoviştii au stricat „sărbătoarea" inaugurării noului stadion „Ilie Oană" (primul meci oficial), după ce au câştigat cu 5-1 pe arena prahovenilor (Mitea / Moţi, Djakaridja Kone, Dănciulescu, Marius Niculae dublă).
20 ianuarie 2024, Petrolul-Dinamo 1-0 a fost singurul succes reușit de prahoveni în ultimele 13 dueluri din campionat, interval în care bucureștenii s-au impus de șase ori, alte șase jocuri încheindu-se la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 30 ianuarie 2026, Dinamo-Petrolul 1-1 (D.Armstrong / Ghe. Grozav).
{{text}}