Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - DINAMO

Iată faza penalty-ului comis de Opruț la Ploiești! „Ușor acordat”

Leo Teixeira a obținut penalty pentru Petrolul

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 19 iulie 2026

Petrolul a deschis scorul în minutul 39 al meciului cu Dinamo, 1-0 la pauză, dintr-un penalty obținut de Leo Teixeira în urma unui duel cu Raul Opruț.

Era minutul 37 pe „Ilie Oană” când portughezul Leo Teixeira s-a încumetat la o acțiune solitară în jumătatea adversă. Cu spațiu în față, petrolistul a înaintat până în marginea careului advers, moment în care fundașul stânga Raul Opruț a strâns din lateral, în încercarea de a-l deposeda.

Duelul fizic dintre cei doi a început în afara careului, unde Opruț a lovit adversarul ușor cu cotul, și a continuat în suprafața de pedeapsă, culminând cu un contact la nivelul picioarelor, în urma căruia ambii jucători au căzut. Mai jos, video cu faza.


  • sursă: Prima Sport 1

Petrolul a deschis scorul din penalty contra lui Dinamo

„Centralul” George Roman nu a stat pe gânduri, fluierând penalty pentru Petrolul. Opruț părea nedumerit de judecata arbitrului, iar unul dintre comentatorii de la PrimaSport, Bogdan Cosmescu, a spus: „Mi se pare ușor acordat. Opruț intră peste el, ăsta este adevărul, dar Teixeira era deja plecat în cădere...”.

Pare că acel contact de la nivelul picioarelor l-a determinat pe George Roman să fluiere. În dialog cu unul dintre colegi, Nikita Stoinov, Opruț pare să se plângă că el a fost lovit de adversar.


Opruț își păstrează direcția de alergare, iar adversarul „virează” la dreapta, moment în care lasă piciorul drept în spate și îl agață de al dinamovistului.

Contactul dintre Leo Teixeira și Opruț are loc la nivelul picioarelor. Portughezul era deja în cădere și lasă piciorul spre adversar

VAR-ul Iulian Dima nu a intervenit, astfel că decizia luată de arbitrul din teren a rămas valabilă. Rodrigo Martins a transformat cu șansă penalty-ul, Bellaarouch a fost foarte aproape să pareze.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.