Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - DINAMO

Titularul lui Dinamo strigă: „Avem nevoie de transferuri”

Raul Opruț, fundașul stânga al lui Dinamo

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 19 iulie 2026

Raul Opruț, fundașul stânga al lui Dinamo a vorbit la finalul eșecului cu Petrolul, scor 0-1, din prima rundă a Superligii.

Raul Opruț consideră că Dinamo are nevoie în continuare de întăriri, după ce în această vară a pierdut oameni importanți, precum Eddy Gnahore și Kennedy Boateng.

A vorbit și despre duelul cu Rodrigo Martins, în care petrolistul a obținut penalty-ul din care s-a marcat singurul gol al partidei. Consideră că lovitura de pedeapsă a fost acordată ușor.

Raul Opruț, după Petrolul - Dinamo: „Avem nevoie de jucători”


„Cuvântul potrivit este că a fost un meci în care am făcut multe lucruri bune. S-au văzut îmbunătățiri în jocul nostru. Practic, am luat-o de la zero. A venit un antrenor bun, cu alte idei de joc, iar la început ne-a fost mai greu să ne obișnuim.

Am avut câteva faze în care am pierdut mingea ușor. Ei s-au apărat ca o echipă, au luptat, dar nu au avut ocazii. A fost un meci de început de sezon. Mergem la următorul meci cu gândul să câștigăm.

Nu am apucat să văd reluările. L-am împins puțin cu mâna, el era în cădere, iar când a căzut, tibia lui s-a încrucișat puțin cu piciorul meu. Am simțit că a căutat acel contact, fiind deja în cădere. Eu alergam, el cădea deja, iar când și-a lăsat piciorul în spate, m-a atins. Nu pot să-mi dau cu părerea dacă a fost sau nu.

E normal ca fanii să fie nemulțumiți. Vrem să facem mai mult decât în sezonul trecut și mai avem nevoie de jucători. Au plecat mulți după sezonul trecut. O să plece și Sivis, a venit un alt fundaș dreapta.


  • Sursă video: Prima Sport

Ne-am creat foarte multe ocazii în acest meci. Am avut două bare în prima repriză, iar ei s-au apărat în ultimii 25 de metri. Părerea mea este că suntem puțin mai direcți față de sezonul trecut și îmi place stilul ăsta”, a spus Opruț, la Prima Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.