International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SPANIA, regina

Eroul Spaniei cu Argentina, euforic: „Nu cred! Cum am marcat golul?”

Ferran Torres, după Spania - Argentina

Articol de Daniel Scorpie, Alexandru Tomuțiu   —  luni, 20 iulie 2026

Ferran Torres (26 de ani) a marcat singurul gol al finalei Spania - Argentina, scor 1-0, și a oferit declarații la finalul partidei. A fost desemnat și MVP-ul partidei.

Ferran Torres a intrat în istorie ca fiind omul care i-a adus Spaniei al doilea titlu mondial. Atacantul Barcelonei a intrat pe teren din postura de rezervă în finala împotriva Argentinei și a marcat golul victoriei în prelungiri, din pasa lui Nico Williams.

Ferran Torres, după Spania - Argentina: „Să jucăm împotriva lui Messi a fost incredibil”

„Sincer nu-mi vine să cred, parcă nu e adevărat că sunt campion mondial. Cum am marcat golul? Nu am stat să mă gândesc deloc, am văzut mingea venind și am tras cât am putut de tare.


O finală foarte dificilă. Astfel de meciuri nu sunt niciodată ușoare. Am făcut tot posibilul și am reușit să câștigăm.

Totul a depins de noi. Să jucăm împotriva lui Messi a fost incredibil. Am avut suficientă forță și asta ne-a ajutat.

În acest moment, sentimentul este indescriptibil. Există și o mare doză de ușurare. Cred că ne-a fost predestinat să ridicăm Cupa Mondială”, a spus Ferran Torres, conform sportal.bg.

Sunt mai multe meciuri decât în ’94, s-a jucat mult și putem spune că echipele au fost puțin obosite. Spania s-a dovedit a fi echipa care a avut inițiativa și puterea de a dicta ritmul și intensitatea jocului, chiar dacă a jucat împotriva Argentinei lui Messi. Au jucat prea departe de poartă pentru ca Messi să fie periculos.

Spania a avut controlul absolut, iar singura problemă care se punea era când va marca. Poate că, dacă începea într-o formulă mai ofensivă, câștiga și mai repede meciul.



- Gheorghe Hagi, după Spania - Argentina


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.