International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ANALIZĂ

Ovidiu Ioanițoaia, scandalizat de un meci de la Campionatul Mondial: „Ilegal și fraudulos!”

Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Cosmin Nistor   —  luni, 20 iulie 2026

La o zi după încheierea Campionatului Mondial 2026, finală câștigată de Spania în fața Argentinei, scor 1-0 după prelungiri, Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a analizat la GSP Live cele mai importante momente ale turneului.

Printre subiectele abordate s-a numărat și finala mică, tranșată spectaculos de Anglia în fața Franței, scor 6-4, partidă în urma căreia Kylian Mbappe a devenit golgheterul competiției.

VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia, despre Franța - Anglia 4-6: „Finala mică este un meci ilegal, fraudulos”

Ioanițoaia a criticat existența meciului pentru locul 3, despre care spune că încalcă spiritul competiției. Jurnalistul consideră că golurile marcate în finala mică nu ar trebui luate în calcul pentru titlul de golgheter, după ce Kylian Mbappe a ajuns la 10 reușite grație „dublei” din înfrângerea cu Anglia (4-6), în timp ce Lionel Messi a rămas la 8 goluri după finala pierdută cu Spania.


„Finala mică este un meci ilegal, fraudulos. Nu este normal să se joace un asemenea meci și nu este normal ca, profitând de finala mică, Mbappe să devină golgheter. De ce? Pentru că este împotriva regulamentului.

Regulamentul Campionatului Mondial spune că, în grupe, joacă fiecare cu fiecare. Poți să și pierzi, dar, dacă te clasezi corespunzător, mergi mai departe. După aceea, competiția este eliminatorie. Cine pierde pleacă acasă”.

„Au pierdut. De ce mai joacă?”


Directorul Gazetei susține că Anglia și Franța nu mai aveau ce căuta pe teren după înfrângerile din semifinale.

„Anglia și Franța au pierdut. De ce mai joacă? În calitate de ce joacă ele finala mică? În calitate de echipe care trebuiau să plece acasă, pentru că au fost eliminate? Nu este deloc în spiritul regulamentului. Este, după părerea mea, o chestiune frauduloasă. Ce caută două echipe învinse să mai joace un meci la Campionatul Mondial?

Atunci, să facem ca la judo, unde sunt recalificări, ca la canotaj sau chiar la atletism. Să mai jucăm niște meciuri: «Dom’ne, au jucat bine, să le mai dăm o șansă». Nu! Ai pierdut, mergi acasă!”.

Wayne Rooney și Alan Shearer au aceeași părere

Wayne Rooney și Alan Shearer au susținut și ei faptul că Lionel Messi a fost dezavantajat în lupta pentru titlul de golgheter, considerând că golurile marcate de Kylian Mbappe în finala mică nu ar trebui luate în calcul, deoarece Franța fusese deja eliminată din competiție.

Mă uitam la meciul de ieri, la felul în care s-a jucat. Franța este eliminată, iar Mbappe a marcat două goluri. Lionel Messi joacă într-o finală a Cupei Mondiale împotriva unei echipe a Spaniei care a primit un singur gol, iar asta e mult mai dificil.



- Alan Shearer

Franța a fost eliminată din turneu și a jucat finala mică. Eu nu cred că ar trebui să conteze acest meci. Evident că e un meci important, dar cred că este foarte nedrept față de Messi.



- Wayne Rooney

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.