Italianul Paolo Bettini (QuickStep) a cîştigat cea de-a şasea etapă a Turului Spaniei, după un sprint regal în care i-a învins pe Philippe Gilbert (Francaise des Jeux) şi Alejandro Valverde (Caisse d'Epargne). Este cea de-a patra victorie de etapă din carieră pentru italian in competiţia iberică.
Ultima etapă pentru sprinteri, înainte de carnagiul din Pirinei, a propus un traseu de 150.1km, între Ciudad Real şi oraşul lui El Greco, fostă capitală a Spaniei Imperiale, Toledo. Singurul obstacol important al zilei a fost Alto de Arisgotas, căţărare de categoria a III-a, plasată devreme, cu 50 de kilometri înainte de final, ineficientă într-o bătălie pentru clasamentul general.
Volodymyr Diudia (Milram), Mikhail Ignatiev (Tinkoff) şi Ivan Mayoz (Xacobeo Galicia) au accelarat la cîteva borne după start şi au deschis drumurile pentru pluton pentru mai bine de 100 de kilometri. Cei trei au reuşit să treacă împreună peste Puerto de Marjaliza, dar au fost interceptaţi de pluton la sprintul intermediar din Sonseca, cu 35 de borne înainte de final. În ciuda unor evenimente neplăcute, ce l-au trimis la podea pe Valverde, plutonul a ajuns compact sub bannerul ce marca intrarea în ultimul kilometru. Paolo Bettini (QuickStep), Philippe Gilbert (Française des Jeux) şi Alejandro Valverde (Caisse d'Epargne) s-au desprins rapid de pluton, în speranţa unei victorii de etapă, însă doar campionul mondial de la QuickStep avea să savureze şampania de final.
"Întotdeauna am găsit conditii extraordinare în Spania. Am o echipă uimitoare" (Paolo Bettini)
Ziua de pauză din Barbastro îl va pregăti pe Sylvain Chavanel (Cofidis) să îşi apere "tricoul auriu" capturat astăzi la secundele de bonificaţie. Urmează trei zile infernale în Pirinei, care vor scoate la iveală oamenii grei ai plutonului.
Clasamentul etapei:
1 Paolo Bettini (Ita) Quick Step 3.19.28 (45.150 km/h)
2 Philippe Gilbert (Bel) Française des Jeux
3 Alejandro Valverde Belmonte (Spa) Caisse d'Epargne
4 Oscar Freire Gomez (Spa) Rabobank
5 Daniele Bennati (Ita) Liquigas
6 Davide Rebellin (Ita) Gerolsteiner
7 Sébastien Hinault (Fra) Crédit Agricole
8 Greg Van Avermaet (Bel) Silence - Lotto
9 Karsten Kroon (Ned) CSC - Saxo Bank
10 Matti Breschel (Den) CSC - Saxo Bank
Clasamentul general:
1 Sylvain Chavanel (Fra) Cofidis - Le Crédit par Téléphone 17.35.35
2 Levi Leipheimer (USA) Astana 0.10
3 Alejandro Valverde Belmonte (Spa) Caisse d'Epargne 0.26
4 Alberto Contador Velasco (Spa) Astana 0.57
5 Carlos Sastre Candil (Spa) CSC - Saxo Bank 1.37
6 Daniele Bennati (Ita) Liquigas 1.42
7 Jurgen Van Goolen (Bel) CSC - Saxo Bank 1.44
8 Juan Antonio Flecha Giannoni (Spa) Rabobank 2.01
9 Dominique Cornu (Bel) Silence - Lotto 2.06
10 Daniel Moreno Fernandez (Spa) Caisse d'Epargne 2.20
{{text}}