International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ITALIA

Roberto Baggio s-a deghizat în hoț după finală: „Am descoperit cum să aduc Cupa Mondială înapoi în Italia”

Roberto Baggio are 9 goluri în 16 meciuri la Cupa Mondială pentru naționala Italiei

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 20 iulie 2026

Roberto Baggio (59 de ani), legendă FIFA invitată în America la Cupa Mondială, s-a ținut de glume la finala de duminică, Spania - Argentina 1-0. Fostul mare decar italian a făcut un selfie cu o eșarfă trasă pe față și prețiosul trofeul în brațe, sugerând că vrea să-l fure și să-l ducă în țară.

Poreclit „Il Divin Codino”, Baggio s-a făcut remarcat la turneul final găzduit de SUA, Mexic și Canada când Lionel Messi i-a făcut un cadou special legendei fotbalului italian. Argentinianul i-a oferit tricoul cu numărul 10 al naționalei albiceleste, pe care l-a purtat în victoria cu 3-1 contra Elveției, în sferturile de finală.

Lionel Messi i-a dăruit tricoul său lui Roberto Baggio/ foto Instagram @robertobaggio

Gestul a fost făcut public chiar de Roberto, prin intermediul rețelelor sale sociale. Fostul internațional italian a distribuit o fotografie alături de Messi, în care cei doi țin tricoul primit cadou. În postarea sa, fosta vedetă a mulțumit pentru dar și pentru afecțiunea arătată de argentinian.


Roberto Baggio: „După 32 de ani de la faimosul 17 iulie 1994, am crezut că pot să readuc Cupa Mondială italienilor...”

„Îți mulțumesc, Leo, pentru cadoul neprețuit și pentru afecțiunea ta. Te iubesc, prietene”, a scris Baggio. La o săptămână distanță, ex-atacantul cu 27 de goluri marcate în 56 de selecții în Squadra Azzurra a revenit în prim-plan cu o fotografie amuzantă postată în New York pe Instagram care a strâns deja peste 35.000 de aprecieri în două ore.

Baggio s-a pozat cu trofeul, o eșarfă acoperindu-i o parte a feței, într-un fel de deghizare în hoț: „După 32 de ani de la faimosul 17 iulie 1994, am crezut că am găsit o modalitate de a readuce Cupa Mondială italienilor...

Gluma făcută de Roberto Baggio, fostul atacant al lui Juventus, Fiorentina, Milan, Inter și Bologna / Foto: Instagram

Nicio veste însă despre acel penalty până acum”, a glumit ambasadorul FIFA pe profilul de Instagram, amintindu-și de mingea trimisă peste bara transversală la lovitura de departajare, în înfrângerea din finala cu Brazilia la CM 1994.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.