Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Viciere de rezultat la Petrolul - Dinamo? Specialistul în arbitraj a dat verdictul: „NU trebuia acordat penalty”

Viciere de rezultat la Petrolul - Dinamo? Specialistul în arbitraj a dat verdictul: „NU trebuia acordat penalty” // foto: sportpictures.eu

Articol de Cezar Titor   —  luni, 20 iulie 2026

Partida dintre Petrolul și Dinamo a fost decisă de penalty-ul acordat în prima repriză de George Roman. Raul Opruț, fundașul stânga al „câinilor”, l-a incomodat pe Leo Teixeira în drumul spre poartă, iar „cavalerul în negru” a indicat punctul cu var.

Rodrigo Martins și-a asumat responsabilitatea execuției și a marcat unicul gol al partidei pentru „lupii galbeni”, cu o doză de noroc: balonul a trecut pe sub Alaa Bellaarouch, noul goalkeeper al roș-albilor. Marius Avram, fost arbitru cu ecuson FIFA în perioada 2010-2020, consideră însă că decizia lui George Roman de a acorda lovitura de la 11 metri nu a fost corectă.

VIDEO cu faza care a decis Dinamo - Petrolul


  • Sursă video: Prima Sport 1

Marius Avram consideră că nu se impunea acordarea penalty-ului, deoarece contactul dintre cei doi jucători s-a produs în timpul unei alergări naturale, fără ca Opruț să-și întindă intenționat piciorul pentru a-și împiedica adversarul. Totuși, existența contactului a făcut ca VAR-ul să nu poată interveni și să întoarcă decizia arbitrului.

„Jucătorul este într-o alergare naturală, nu întinde în mod special piciorul. Cu toate acestea, știm toți că atunci când alergi, iar cineva te lovește peste picior, te împiedică și cazi.

Exact asta s-a întâmplat și aici, acesta a fost contactul, dar, în momentul în care vorbim despre o alergare naturală între doi jucători foarte apropiați, recomandările au fost să nu se acorde lovitură de la 11 metri.


Acest contact împiedică VAR-ul să intervină, existând un element în favoarea arbitrului. Din punctul meu de vedere, nu trebuia acordată lovitură de la 11 metri”, a spus Marius Avram la DigiSport Special.

Brigada de arbitri la Petrolul - Dinamo de pe „Ilie Oană”:

  • Arbitru: George Roman

  • Asistenți: Valentin Avram și Florian Vișan

  • Arbitru VAR: Iulian Dima

  • Asistent VAR: Claudiu Marcu

Cum arată clasamentul din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.