Legenda argentiniană Diego Armando Maradona i-a răspuns preşedintelui FIFA, Sepp Blatter, după ce acesta a afirmat că în ziua de azi fotbaliştii sunt trataţi ca nişte sclavi moderni.
"Blatter este acolo să ne servească. El este sclavul nostru pentru că fără el, noi putem juca fotbal în continuare, dar el este un nimeni fără noi. Nici nu ştie măcar să lovească o minge", a spus Maradona.
Fostul star argentinian s-a declarat entuziasmat de faptul că în fotbalul mondial apar atîţia investitori străini.
"Cred că este fantastic ca investitorii să intre într-un număr cît mai mare în lumea fotbalului. Aş fi vrut ca aceştia să fie prin preajmă şi atunci cînd eu eram jucător."
"Aş vrea să îl văd pe Kun Aguero cum îi ia faţa lui Messi în tentativa de a-mi deveni succesor, dar va fi o luptă dură pentru că Leo este un fenomen. Am spus întotdeauna că dacă Messi mă va depăşi va fi un triumf pentru întreaga Argentina", a conchis "El Pibe d'Oro".
{{text}}