Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali îi dublează salariul

Gigi Becali, patronul FCSB

Articol de Alexandru Barbu   —  marţi, 21 iulie 2026

Ricardo Pădurariu, 19 ani, va beneficia de o mărire substanțială de salariu la FCSB. Cât câștigă acum fundașul stânga și cât ar urma să încaseze, în continuare.

Pădurariu a fost titular în prima etapă a campionatului, FCSB - FC Argeș 2-0. Și l-a convins pe patronul echipei.

„I-am spus lui MM acum să-i schimbe clauza. Era de 10 milioane de euro și i-am zis să o facă de 30. Ăsta, la 19 ani, dacă joacă așa, e jucător de echipe mari! O să-i mai dau în plus, pentru că merită! El e titular, că nu mai poate nimeni să-l schimbe de acolo. N-are cum. Eu cred că o să joace și în Europa”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.

Becali a anunțat că „o să-i mai dau în plus” lui Pădurariu. Ce înseamnă asta?


Pădurariu a revenit în această vară la FCSB, clubul unde a crescut. Sezonul anterior, el a fost împrumutat în Liga a 2-a, la Corvinul, alături de care a obținut promovarea.

Contractul acestuia rulează în prezent pe un salariu modic raportat la lefurile de la FCSB. Din informațiile GSP, Ricardo încasează până în 5.000 de euro pe lună.

Dar e de așteptat ca în perioada imediat următoare remunerația lui să se dubleze aproape. „O să aibă un contract de 8-10.000 €”, susțin sursele Gazetei.

20.000 € pe lunăe salariul lui Risto Radunovic la FCSB, concurentul pe post al lui Pădurariu


Cum s-a descurcat Ricardo Pădurariu în FCSB - FC Argeș 2-0:

  • la debut ca titular pentru FCSB, fundașului lateral revenit de la Corvinul Hunedoara nu i-a ieșit nicio centrare. E drept, a încercat doar una;

  • a pierdut jumătate dintre dueluri, 8/16, și a risipit de două ori mai multe baloane (14) decât a recuperat (7);

  • într-adevăr, în partida din Ghencea, în care a evoluat peste 90 de minute, Pădurariu, 19 ani, nu a comis vreo eroare majoră.

Ricardo Pădurariu

Am venit aici când aveam 11 ani, e un vis devenit realitate. Aș vrea să joc și în Conference League, rămâne de văzut. E mai multă presiune, e alt nivel. Eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine și să joc cât mai mult



- Ricardo Pădurariu, fundaș FCSB

2029e anul până când Ricardo Pădurariu va fi eligibil pentru regula U21

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.