Luka Modric (40 de ani) a bifat a 202-a selecție la naționala Croației, în cel mai frumos și dramatic meci de la Cupa Mondială 2026 (1-2 cu Portugalia), „16-ime” care ar putea fi ultima sa prezență internațională. Nu însă și sfârșitul carierei de jucător la club. AC Milan îl așteaptă să semneze pentru încă un sezon!
Căpitanul croat a devenit în jocul de la Vancouver al doilea cel mai în vârstă fotbalist prezent în fazele eliminatorii la Cupa Mondială, fiind întrecut doar de învingătorul său din șaisprezecimile de finală, Cristiano Ronaldo, cel care a purtat banderola pentru Portugalia și a egalat din penalty.
Tuttosport: „Modric are pregătit un nou contract cu Milan”
Vicecampionul mondial din Rusia 2018 urmează să anunțe chiar în zilele următoare dacă va spune adio naționalei Croației.
Luka Modric, înainte de primul meci de la această ediție // foto: Imago Images
Mijlocașul și-a încheiat acum trei săptămâni contractul cu Milan și, după ce a menținut suspansul, a luat o decizie în privința planurilor pentru 2026-2027.
„Niciun rămas bun după probabil despărțire de Croația. Era păcat să te gândești că Modric va refuza să îmbrace în continuare tricoul rossonero și să rămână cu regretul că a ratat un nou sezon în Liga Campionilor.
Munca de convingere a început înainte de sfârșitul sezonului, iar săptămâna aceasta, poate chiar mâine, ar putea culmina cu o semnătură. Și nu orice autograf: Modric are pregătit un nou contract cu AC Milan!”, a anunțat Tuttosport.
Modric va lua tot 3,5 milioane de euro salariu net la Milan
Luka își va reînnoi acordul, după cum au aflat italienii direct de la sursă. Presa croată a dezvăluit și detalii despre condițiile înțelegerii. Se așteaptă să fie un alt contract pe un an cu cifre salariale ca în sezonul trecut: 3,5 milioane de euro plus bonusuri.
„Va fi altă oportunitate de a-l vedea pe campionul croat în acțiune, dar mai presus de toate, Modric e un alt nume mare confirmat în lotul lui AC Milan. Asta după ce acum doar câteva zile, Rabiot a confirmat, de asemenea, că nu are nicio intenție să-i părăsească pe rossoneri.
Luka Modric a înscris golul victoriei în Pisa - AC Milan // FOTO: Imago ImagesNoul antrenor Ruben Amorim își exprimase punctul de vedere în prima sa conferință de presă, când la Milanello exista optimism cu privire la o posibilă reînnoire.
Portughezul a explicat că îl consideră pe Modric un jucător cheie pentru jocul de posesie al echipei. „Nu va juca în fiecare meci, dar am vrea să contăm pe el”. Dorința i-a fost îndeplinită, deși decizia privind viitorul îi aparținea în întregime fostului mijlocaș de la Real Madrid.
„Cuvintele lui Amorim ar putea sugera și că noul antrenor intenționează să-l antreneze pe Luka puțin diferit față de sezonul trecut. Sub conducerea lui Max Allegri, croatul fusese titular indiscutabil: 37 de partide, dintre care 34 în campionat, în care a reușit în total 2 goluri și 3 pase decisive”, conchide cotidianul din Torino.
{{text}}