Universitatea Craiova a intrat în noul sezon cu ambiții mari, în urma unei stagiuni în care a realizat eventul. Campioana României a reușit să câștige Supercupa, 6-4 cu U Cluj după loviturile de departajare, iar ulterior s-a calificat în turul doi preliminar din UEFA Champions League. Acum, Mihai Rotaru, finanțatorul formației oltene, a stabilit un nou obiectiv.
Oltenii au ambiții din ce în ce mai mari, atât în campionat, cât și în cupele europene. Craiova joacă în preliminariile Champions League, iar la tragerea la sorți a fost binecuvântată cu echipe de aproximativ aceeași valoare. Levski Sofia în turul doi, iar dacă va trece de bulgari va juca împotriva câștigătoarei duelului dintre Kairat Almaty și Omonia Nicosia.
Sorin Cârțu a dezvăluit ce obiectiv a fixat Mihai Rotaru echipei
Sorin Cârțu a acordat un interviu pentru GSP din biroul lui din BănieÎn cadrul unui interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, Sorin Cârțu, președintele onorific al Universității Craiova, a dezvăluit că a avut o discuție cu Mihai Rotaru, iar finanțatorul echipei i-a dezvăluit că vrea cu 20% mai mult decât în sezonul trecut.
„Vorbeam și cu domnul Rotaru, iar el mi-a spus că, în discuțiile pe care le-a avut cu echipa, le-a cerut un plus de cel puțin 20%, ca performanță, față de sezonul trecut. Dacă le apărăm sau nu, dacă le păstrăm sau nu, asta rămâne de văzut. Dar asta este dorința lui. Iar când principalul acționar spune ce își dorește, toată lumea trebuie să se alinieze”, a spus Sorin Cârțu.
În stagiunea trecută, oltenii au câștigat eventul, dar au reușit și calificarea în faza principală a Conference League. În sezonul european, aceștia au învins echipe precum Mainz, Rapid Viena și Bașakșehir. Alb-albaștrii au fost aproape și de o primăvară europeană, însă în ultimul meci din grupă, cu AEK, au ratat calificarea.
Bursa transferurilor la Craiova
Antrenor: Filipe Coelho (confirmat)
Veniri: Alexandru Maxim (FCSB), Răzvan Sava (Udinese), Ronaldo Webster (Skendija), Simon Elisor (Famalicao), Heriberto Tavares (Maccabi Netanya)
Reveniri: Ștefan Bană (Oțelul), Florin Gașpăr (Reșița)
Plecări: Vasile Mogoș (liber), Joao Goncalves (liber), Silviu Lung jr (liber), Florin Ștefan (liber), Florin Gașpăr (Chindia Târgoviste), David Barbu (Steaua)
{{text}}