Fotbal   •   Liga 1   •   SCANDAL

Juan Bauza, lovitură devastatoare pentru Adrian Mititelu!

+33 Foto
Juan Bauza și-a denunțat unilateral contractul cu FCU Craiova. Foto: sportpictures.eu

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 23 iulie 2026

Juan Bauza (30 de ani), atacantul argentinian care a evoluat ultima dată la Atletico Nacional în Columbia, unde a ajuns sub formă de împrumut de la FCU Craiova, a informat clubul patronat de Adrian Mititelu și FIFA că a denunțat unilateral contractul!

Echipa din Bănie a fost exclusă din fotbal de către Federația Română de Fotbal, după ce a acumulat datorii uriașe și a primit o depunctare record de peste 100 de puncte. Până în acest moment, formația nu a fost reînregistrată oficial în nicio competiție din țara noastră.

Juan Bauza și-a denunțat unilateral contractul cu FCU Craiova

Din acest motiv, Juan Bauza a informat clubul patronat de Adrian Mititelu și FIFA că a denunțat unilateral contractul.


Conform informațiilor GSP, argentinianul a așteptat un răspuns oficial din partea FCU Craiova privind înscrierea echipei într-o ligă profesionistă de fotbal, însă clubul nu a oferit un răspuns în termenul stabilit.

În plus, contractul jucătorului cu FCU Craiova prevedea utilizarea acestuia „în calitate de jucător profesionist de fotbal”, iar în prezent acest lucru a devenit imposibil de realizat din culpa exclusivă a clubului, care a fost exclus de către FRF din competițiile dedicate fotbalului profesionist.

  • Juan Bauza a fost ultima oară împrumutat de FCU Craiova la Atletico Nacional (34 de meciuri, 4 goluri, 4 pase decisive). S-a întors în România, întrucât formația din Columbia, primul eșalon, nu a activat clauza de cumpărare stabilită la 2,5 milioane de euro.

„Fotbalistul a acționat cu cea mai mare bună-credință”


În completarea denunțării unilaterale a contractului, Emilian Hulubei, reprezentantul Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, susține că:

„Juan Bauza nu mai poate fi legat de FCU Craiova din momentul în care echipa nu s-a mai înscris în nicio competiție. Societatea există, dar nu poți să ții un jucător pe o societate”.

Astfel, ceea ce Hulubei prevestea în platoul GSP Live s-a întâmplat.

În urmă cu 10 zile, reprezentantul AFAN spunea că Bauza „poate să își denunțe unilateral contractul printr-o singură notificare către club și atunci pleacă în străinătate fără niciun fel de problemă”.

Iar fotbalistul a făcut acest lucru, informând clubul și FIFA că a denunțat unilateral înțelegerea.

Potrivit informațiilor GSP.ro, inclusiv structurile de la nivel național din România sunt la curent la decizia atacantului argentinian, precizând pe surse că „fotbalistul a acționat cu cea mai mare bună-credință. Memoriul său este sută la sută justificat”.

A scăpat de permisul de muncă pentru extracomunitari

Juan Bauza s-a căsătorit la Craiova cu fosta jurnalistă Francesca Simionesca pe 4 iulie. Nu este singura nuntă pe care o vor face, deoarece în decembrie au programată o altă ceremonie, în Argentina.

+33 Foto
Francesca Simionescu. FOTO: Instagram

Odată cu acest eveniment, Juan Bauza nu mai are nevoie de permisul de muncă dedicat jucătorilor extracomunitari pentru a putea evolua în fotbalul românesc.

Fiind cetățean argentinian până acum acesta se putea angaja în România doar prin obținerea unei cereri/aviz de muncă prin Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

După căsătoria cu Francesca Simionescu acesta lucru nu mai este necesar, după ce va solicita IGI eliberarea unui permis de ședere ca membru de familie al unui cetățean român.

Cum se poziționează Mititelu în „Cazul Bauza”

Exclusă de FRF, FCU Craiova a anunțat zilele trecute înscrierea echipei în Liga a 4-a județeană Dolj. Momentan, singura activitate rămasă este la nivel de juniori, echipa de seniori fiind practic „înghețată”. Fotbaliștii, majoritatea juniori, s-au reunit deja la baza de pregătire din Craiova, sub conducerea noului antrenor principal, Costel Dumitrașcu.

Adrian Mititelu

Zilele trecute, patronul Adrian Mititelu spunea că „Juan Bauza mai are un an de contract cu noi. În rest, sunt speculații”. „Eu înțeleg că el trebuie să joace la un alt nivel, dar asta nu depinde numai de mine”, a mai declarat acesta.

Mititelu susține că „avem propuneri, sunt cluburi care îl doresc”, adăugând, într-o intervenție televizată, că „nu o să mă opun eu să plece. Cum a fost de două ori împrumutat, mai poate pleca o dată. Sau chiar definitiv”.

Fotbal Club Universitatea 1948 a publicat un comunicat cu privirile la informațiile publicate în exclusivitate de GSP.RO

  • Inițiativa jucătorului nostru, Juan Francisco Bauza, în legătură cu contractul aflat în derulare, este una ilegitimă și imorală, care contravine flagrant înțelegerii contractuale în vigoare, cât și legii și regulamentelor fotbalistice.
  • Chiar dacă va evolua în Liga a IV-a, clubul nostru funcționează ca un club profesionist, având toate condițiile de desfășurare prevăzute de lege.
  • Mai mult, în contractul aflat în vigoare, nu a fost stabilită o ligă în care să evolueze jucătorul. În plus, este prevăzută chiar posibilitatea ca echipa să evolueze într-o ligă inferioară.
  • Juan Francisco Bauza lipsește de 15 zile de la antrenamentele echipei, deși clubul i-a asigurat toate condițiile pentru ca acesta să se antreneze corespunzător.
  • Prin urmare, dacă jucătorul aflat sub contract cu noi nu-și revizuiește conduita și nu se prezintă de urgență la echipă, acesta se expune riscului de a rupe unilateral contractul, ceea ce ar însemna plata unei sume foarte consistente ca despăgubire.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.