Care a fost cea mai spectaculoasă Cupă Mondială din istorie? NY Times a făcut un clasament incredibil

Au fost unele voci care au considerat că această ediție de Campionat Mondial, încheiată cu victoria Spaniei, a fost cea mai spectaculoasă. După 23 de ediții disputate, din 1930 încoace, celebrul cotidian american New York Times a încercat să facă un clasament cât se poate de obiectiv al celor mai frumoase ediții de Cupă Mondială! Cine a ieșit câștigătoare, în rândurile de mai jos.

Conform publicației americane, ediția din 2026 este abia a 10-a în termeni de spectaculozitate, în timpul ce ultimele locuri ale clasamentului sunt ocupate de primele 3 ediții, cele din 1930-34-38. Marea câștigătoare este Cupa Mondială din 1970, când Brazilia lui Pele a câștigat titlul, iar România, cea în care marele Nicolae Dobrin nu a jucat niciun minut, urmărind din tribună cele 3 meciuri ale naționalei tricolore.

Iată care sunt explicațiile integrale ale celor de la NY Times pentru TOP 3 cele mai frumoase Cupe Mondiale din istorie și clasamentul final:

️ Holders get the hump… and don’t attend (1934)

️ European efficiency dulls South American flair (1966)

️ Seventh-favourites Italy shock the world (1982)

️ Diego Maradona’s mastery conquers all (1986)

️ Roberto Baggio and Romario face off in final (1994)

️ Ronaldo’s… pic.twitter.com/g3ZAHCEHue

— The Athletic | Football (@TheAthleticFC) July 23, 2026

1. Mexic 1970: Brazilia, fotbalul la superlativ

„Prima ediție transmisă color, cea mai celebrată campioană mondială și meciuri eliminatorii cu adevărat spectaculoase. Victoria Germaniei de Vest cu 3-2 în fața campioanei en-titre, Anglia, în sferturile de finală, și apoi înfrângerea sa ulterioară, 3-4 cu Italia — ambele meciuri decise în prelungiri — se numără printre cele mai faimoase partide din istoria turneului.

Chiar și micile inovații au contribuit la succes. A fost prima Cupă Mondială care a permis înlocuirile, pentru a contracara efectele epuizante ale vremii și altitudinii din Mexic, și prima în care arbitrii au folosit cartonașe galbene și roșii pentru a-și comunica deciziile atât jucătorilor, cât și telespectatorilor.

În cele din urmă, acest turneu este amintit pentru Brazilia, care a aliniat cinci „numere 10” de clasă mondială, Gerson, Jairzinho, Tostão, Pelé și Rivelino, integrați în legendarul sistem 4-2-4. Nimeni nu a mai devenit campion mondial cu un asemenea stil; Brazilia din 1970 rămâne cea mai legendară echipă din istoria fotbalului”.

• Primul meci al naționalei României de la Guadalajara a fost împotriva Angliei. Trupa lui Alf Ramsey s-a impus graţie golului marcat de Geoff Hurst. A urmat o victorie cu Cehoslovacia, scor 2-1, cu românii revenind de la 0-1. Marcatori Sandu Neagu şi Florea Dumitrache din penalty.
• Ultimul meci din grupă a fost şi cel mai spectaculos, 2-3 cu Brazilia. Cum putea fi altfel când în faţă aveai ca adversar selecţionata Braziliei. Golurile lui Pele şi Jairzinho au dat un avans liniştitor formaţiei cariocas, dar Florea Dumitrache a arătat că şi România avea jucători de calitate, marcînd pentru „tricolori". Pele măreşte avantajul brazilienilor după pauză, dar ultimul cuvînt l-au avut tot ai noştri, prin Dembrovschi.

2. Spania 1982: Triumful neașteptat al Italiei

„Poate părea o afirmație surprinzătoare despre una dintre cele mai de succes națiuni din istoria Cupei Mondiale, dar echipa Italiei din 1982 este probabil cel mai mare outsider care a reușit să câștige trofeul. Cu o cotă de 18/1, era a șaptea favorită înainte de start, a început competiția modest, iar evoluția sa bruscă spre titlul de campioană a fost complet neașteptată.

Prima Cupă Mondială cu 24 de echipe (față de 16) a avut o structură ciudată: o a doua fază a grupelor, cu patru grupe de câte trei, din care doar câștigătoarele mergeau în semifinale. Acest format a produs însă unele dintre cele mai palpitante meciuri din istoria competiției, grupa formată din Argentina, Italia și Brazilia fiind de neuitat.

La acest turneu au existat mai multe echipe valoroase, iar naționale considerate outsidere, precum Danemarca și URSS, au devenit extrem de populare datorită fotbalului lor pozitiv. Jucători precum Preben Elkjær, Gary Lineker și Michel Platini au avut, la rândul lor, turnee individuale excelente.

Hat-trick-ul lui Paolo Rossi împotriva Braziliei, o echipă care a jucat un fotbal minunat, dar a fost trasă în jos de finalizările ezitante ale atacantului Serginho, a devenit deosebit de faimos. Celebrarea lui Marco Tardelli după golul din finală a oferit o emoție pură la finalul unui turneu care a inclus și „Rușinea de la Gijón”, faultul brutal al lui Harald Schumacher asupra lui Patrick Battiston și înfrângerea gazdelor, 0-1 cu Irlanda de Nord”.

3. Mexic 1986: Spectacolul total al lui Maradona

„Nicio Cupă Mondială, nici înainte, nici după, nu a fost dominată într-o asemenea manieră de un singur jucător. Campania lui Diego Maradona din 1986 rămâne cea mai impresionantă din istoria turneului.

În cele patru meciuri eliminatorii ale Argentinei, prestația sa din victoria cu 1-0 împotriva vecinei Uruguay a fost preferata sa personală, iar cele două goluri contra Angliei, într-un sfert de finală legendar, au rămas cele mai faimoase (sau infame). Totuși, probabil cea mai bună evoluție a sa a venit în semifinala câștigată cu 2-0 în fața Belgiei. În finală a fost mai discret, dar Argentina a reușit totuși să triumfe.

Și, oricât de ciudat ar părea astăzi, fanii din întreaga lume au fost fascinați de „valul mexican”, care a părut să încapsuleze perfect bucuria acestui turneu”.