Amalia Covaliu (18 ani) este singura sabreră tricoloră care s-a calificat pe tabloul de 64 la Campionatele Mondiale din Hong Kong.
A doua zi a Campionatelor Mondiale de la Hong Kong a adus emoții în tabăra tricoloră pentru sabrerele care au trecut prin calificări. Amalia Covaliu, Andreea Lupu și Anastasia Fusea au intrat pe planșă și au avut trasee diferite.
Amalia Covaliu, aflată la a doua ediție a Campionatelor Mondiale de seniori, a înregistrat patru victorii în grupe și s-a calificat direct pe tabloul principal de 64, unde o va întâlni duminică, în primul tur, pe Gulistan Perdebaeva din Uzbekistan.
Andreea Lupu (27 de ani) a înregistrat două victorii și trei înfrângeri în grupe și a ajuns pe tabloul de calificări, unde a trecut în primul tur de Zhi Jun Liu (Canada) cu 15-3, fiind învinsă în turul al doilea de Elena Hernandez (Spania) cu 15-8.
Anastasia Fusea (19 ani) a adunat trei victorii și două înfrângeri în grupe, avansând pe tabloul de calificări, unde a trecut în primul tur de Zohra Nora Kehli (Algeria) cu 15-12, fiind învinsă apoi de Renata Katona (Ungaria) cu 15-13.
Miercuri, spadasinele Emma Șonț și Natalia Constantin au obținut calificarea pe tabloul principal, acestea urmând să se dueleze sâmbătă, în primul tur, cu Alberta Santuccio (Italia), respectiv cu Sera Song (Coreea de Sud).
Ultima zi de calificări rezervată floretei feminine și sabiei masculine
Vineri, intră în calificări Andreea Dincă la floretă și sabrerii Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu și Răzvan Ursachi. România participă la întrecerea mondială cu unsprezece scrimeri.
Medaliile individuale se vor decerna începând de sâmbătă până luni, apoi echipele vor fi în centrul atenției. La ediția trecută a Campionatelor Mondiale, România a cucerit o medalie de bronz grație echipei masculine de sabie (Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu, Răzvan Ursachi).
Program Campionate Mondiale 2026
24 iulie – calificări, individual: sabie masculin și floretă feminin
25 iulie – tablou principal: floretă masculin și spadă feminin
26 iulie – tablou principal: spadă masculin și sabie feminin
27 iulie – tablou principal: sabie masculin și floretă feminin
28 iulie – echipe: floretă masculin și spadă feminin
29 iulie – echipe: spadă masculin și sabie feminin
30 iulie – echipe: sabie masculin și floretă feminin
Evoluția românilor poate fi urmărită online pe FencingTV
{{text}}