International   •   Conference League   •   CFR

Note GSP la Alashkert - CFR Cluj » Un singur jucător cu 7, doi „feroviari” au picat examenul

Note GSP la Alashkert - CFR Cluj // FOTO Imago Images

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 23 iulie 2026

Într-o situație parcă mai dificilă ca niciodată, CFR a debutat în această în cupele europene în Armenia, la Erevan, cu FC Alashkert, în turul doi preliminar al Conference League, scor 1-1.

Ardelenii au început timid, apăsați de problemele din interiorul clubului, datorii, transferuri blocate, jucători ajunși la capătul răbdării. Surprinzător, armenii au dominat prima parte. Au lovit bara prin Farayola, apoi au înscris prin Rafael Jesus, la o fază fixă, în care defensiva ardeleană n-a avut reacție.

Imediat după pauză, CFR a reușit să egaleze, prin Șfaiț, o improvizație pe postul de vârf de atac, acesta fiind ajutat și de Muhar. De acolo, CFR a forțat puțin să obțină chiar și victoria, după care, Folha a dat semnalul retragerii. Armenii au încercat să forțeze, la rândul lor, în ultimele 10 minute, însă defensiva și mijlocul clujenilor a reușit să neutralizeze revenirea acestora.

CFR Cluj a obținut astfel o remiză care o plasează în postura de mare favorită la calificare pentru returul din Gruia.


Iată și notele pentru jucătorii lui Antonio Folha:

  • Vâlceanu - 5. A avut câteva ezitări, inclusiv la golul lui R. Jesus

  • Braun - 6. Început mai greoi, cu probleme la raidurile atacanților adverși, dar și-a revenit în partea secundă

  • Pantalon - 4. La debutul pentru CFR, croatul n-a convins. Ezitant, greoi, rigid, l-a pierdut și pe Jesus la golul de 1-0.

  • Abeid - 6. Cel mai sigur om al defensivei clujene, chiar dacă a fost pus la grele încercări, mai ales în prima repriză

  • Camora- 5. A avut probleme cu atacanții adverși, a fost depășit în câteva rânduri, iar ofensiv n-a avut cadența obișnuită

  • Muhar - 6. Un punct de echilibru, a avut și câteva încercări ofensive, a contribuit la golul egalizator

  • Djokovic - 6. Calm, și-a pus experiența în valoare, a dart siguranță în fața defensivă

  • Fică - 5. Mult efort, dar a livrat puțin pe fază ofensivă

  • Cordea- 4. N-a fost mai deloc în joc, a atins mingea extrem de rar și n-a avut nicio realizare

  • Sfaiț - 7. Risipă mare de energie, cel mai periculos om al ardelenilor, a și marcat golul egalării

  • Korenica - 5. Început bun de joc, a fost activ, a încercat multe, dar apoi s-a stins.

  • Antrenor: Antonio Folha - 6. A reușit să reechilibreze raportul de forțe din teren cu schimbările de la pauză

Au mai jucat:

  • Simao (46) - 6. Mult mai sigur în defensivă decât Camora

  • Biliboc (46) - 5. Și el a făcut risipă de efort, dar n-a adus plusul ofensiv scontat

  • Păun (69) - 6. Un plus de luciditate, fără să puncteze și ofensiv însă

  • Huja (79) A jucat prea puțin

  • Kun (90+1). A jucat prea puțin


  • Arbitru: Eldorjan Hamiti - 7. Fără probleme

  • Asistenți: Ilir Tartaraj, Ani Koçiaj (toți Albania) - ambii 7, cu semnalizări foarte bune, în lipsa sistemului VAR

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.